Comitetul Executiv Naţional al PSD discută, vineri, noul Cod de etică şi conduită pentru membrii de partid, cu sancţiuni pentru social-democraţii acuzaţi sau condamnaţi pentru fapte de corupţie, însă aplicarea sancţiunilor nu va fi automată, ci decisă individual, de către conducerea PSD.Potrivit proiectului de Cod, prezentat vineri de Liviu Dragnea în şedinţa CExN, precum şi public, noile sancţiuni se pot aplica membrilor împotriva cărora este pusă în mişcare acţiunea penală, este începută urmărirea penală, este dispusă arestarea preventivă sau care sunt trimişi în judecată, condamnaţi în primă instanţă sau condamnaţi definitiv cu executare pentru fapte de corupţie.Codul de conduită nu prevede sancţiuni diferenţiate pentru aceste noi elemente de integritate prevăzute în obligaţiile membrilor PSD, deciziile urmând a fi luate la nivel judeţean sau central de către instituţiile abilitate ale PSD.Astfel, sancţiunile ce pot fi aplicate sunt retragerea sprijinului politic, suspendarea din funcţia politică, suspendarea din calitatea de membru de partid şi excluderea din partid.Deciziile se vor lua individual, în urma unei analize a Comisei Judeţene de Etică, Integritate şi Arbitraj sau a Comisiei Naţionale de Etică, Integritate şi Arbitraj. Aceste comisii vor face propuneri către Biroul Permanent Judeţean al PSD sau către Biroul Permanent Naţional, care vor avea cuvântul final în aplicarea unei eventuale sancţiuni. Comisia judeţeană şi, respectiv, BPJ vor avea competenţe în cazul membrilor PSD fără funcţii în partid la nivel local. Comisia Naţională de Etică şi, respectiv, BPN al PSD vor avea competenţe în cazul membrilor cu funcţii de conducere la nivel judeţean.Liderii PSD din conducerea naţională a partidului, respectiv membrii Biroului Permanent Naţional, vor putea fi sancţionaţi doar după o evaluare a Comisiei Naţionale de Etică, decizia finală aparţinând Comitetului Executiv Naţional.Comisia Naţională de Etică, Integritate şi Arbitraj se poate autosesiza în cazul în care consideră că sancţiunile propuse de comisiile judeţene sunt necorespunzătoare sau nu au fost stabilite, deşi acest lucru se impunea.În oricare caz, Biroul Permanent Naţional poate dispune asupra hotărârilor luate la nivel judeţean, de către comisiile de etică, sau chiar la nivelul Comisiei Naţionale, putând să le menţină, modifice sau chiar infirme. În cazurile liderilor din conducerea centrală a partidului, aceste prerogative sunt preluate de către Comitetul Executiv Naţional.Codul de etică şi conduită al PSD prevede că respectarea normelor prezentate „constituie un criteriu pentru evaluarea integrităţii şi calităţii de membru al partidului”.Documentul conţine şi o serie de principii la care membrii PSD trebuie să adere, precum „onestitatea şi respectul faţă de lege”, „respectarea drepturilor civice fundamentale”, condamnarea intoleranţei, rasismului, antisemitismului, xenofobiei, discriminărilor de orice natură, „integritate şi respect în activitatea politică, administrativă şi profesională” („evitarea gesturilor, a mesajelor şi a oricăror acţiuni care aduc atingere demnităţii umane, valorilor democratice, imaginii publice a Partidului Social Democrat şi exercitării în condiţii de moralitate şi respect faţă de cetăţeni a activităţii politice, administrative şi profesionale”), „solidaritate şi responsabilitate”, dar şi „transparenţă şi integritate”.Codul prevede şi faptul că, în exercitarea activităţii politice, membrii Partidului Social Democrat „nu trebuie să utilizeze în scop personal funcţiile şi demnităţile politice, în defavoarea interesului organizaţiei de partid de care aparţin şi /sau a imaginii publice a Partidului Social Democrat” şi „nu vor profita de funcţia politică pentru a exercita presiuni – temporare sau de durată – asupra colegilor / organizaţiei locale în forţarea unor decizii care să contravină legii, interesului public, liniei generale a partidului, a agendei politice a acestuia, sau intereselor comunităţii”.Membrii PSD vor avea şi obligaţia de a păstra „confidenţialitatea informaţiilor şi activităţilor specifice ale partidului / organizaţiei, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede altfel”.Codul reafirmă obligaţia membrilor PSD „de a susţine efortul financiar colectiv al partidului prin achitarea cotizaţiei stabilite de Statut”.Codul de etică şi conduită este discutat vineri, în şedinţa CExN al PSD, urmând să se stabilească dacă această formă va fi adoptată sau va suferi modificări.