‘Manifestul pentru Dreptul la Educație’, lansat de Salvați Copiii

„Manifestul pentru Dreptul la Educație”, prin care sunt propuse zece priorități pentru schimbarea sistemului educațional, a fost lansat vineri de Organizația Salvați Copiii. „Salvați Copiii lansează astăzi un manifest pentru dreptul la educație și invităm pe toți cei care cred că educația trebuie să fie o prioritate pentru Parlamentul României, pentru Guvern, să-l semneze. (…) De ce cerem asta? Pentru că noi considerăm că este un moment critic acum, e o acutizare a problemelor din sistemul educațional. Acest lucru este agravat de sărăcia în care se află mulți copii, aproape 48% dintre copii trăiesc la risc de sărăcie și în sărăcie în România, și lucrurile acestea fac ca prezentul și viitorul să nu sune foarte bine”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România .

Potrivit acesteia, România are un procent de alocare pentru învățământ foarte scăzut, precizând că își dorește ca mesajul „să ajungă la cât mai mulți oameni care să sprijine acest demers”, pentru a le readuce aminte autorităților obligațiile pe care le au. „Trebuie să ne mobilizăm, este nevoie de un feedback pe care noi toți, societatea, trebuie să-l dea autorităților pentru că, dacă nu se investește acum, copiii nu vor avea șansa unui job mai bun, a unui salariu bun și a unei independențe financiare”, a mai spus aceasta. Prezentatorul Andi Moisescu, ambasador al cauzelor Salvați Copiii, a afirmat că acest manifest se dorește a fi un apel către autorități pentru ca „educația să devină cu adevărat o prioritate în România”.
„Îmi doresc să trăiesc într-o țară în care copiii au dreptul la educație și în care viitorul este asigurat, pentru că, dacă ei nu au acces la educație, cu siguranță viitorul nu va fi creat și nu va avea parte de copii cu foarte multă educație”, a spus și Andreea Raicu.

Cele zece priorități ale ”Manifestului pentru Dreptul la Educație” sunt: utilizarea a minimum 6% din PIB pentru educație și transparență în folosirea banilor publici; asigurarea accesului universal la educație preșcolară, primară și secundară pentru toți copiii; îmbunătățirea calității educației; curriculum modern, actualizat științific și bazat pe cercetări și bune practici privind educația copiilor; incluziunea școlară a copiilor cu dizabilități; adoptarea și implementarea Strategiei naționale și a planului de acțiune privind educația timpurie; introducerea educației interculturale și a educației pentru toleranță și eliminarea discriminării și, totodată, introducerea unor sisteme de prevenire și eliminare a violenței în școli; participarea copiilor în procesul decizional al școlilor; asigurarea serviciilor de consiliere prin creșterea numărului de consilieri școlari, astfel încât unui consilier să-i revină maxim 300 de lei; consolidarea cooperării între sectorul public și organizațiile neguvernamentale. Manifestul poate fi găsit pe site-ul http://petitieonline.com/manifest_pentru_dreptul_la_educatie. În perioada următoare, voluntarii Salvați Copiii vor merge în vizită la diferite companii pentru a facilita accesul angajaților la semnarea petiției și susținerea manifestului. Acest demers este susținut și de toți designerii implicați în crearea brazilor de Crăciun care vor fi licitați în cadrul Festivalului Brazilor de Crăciun. Documentul, însoțit de semnături, va fi trimis Ministerului Educației, dar și celor două comisii parlamentare pentru educație din Parlament, a mai spus Gabriela Alexandrescu.