Președintele Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia a 155 de ani de la înființarea Universității din Iași

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj cu ocazia aniversării a 155 de ani de la înființarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, potrivit Administrației Prezidențiale. „Pe parcursul a mai mult de un veac și jumătate, Universitatea dumneavoastră a avut un rol cheie în formarea identității spirituale, artistice și științifice a poporului român. În Sala Pașilor Pierduți se păstrează vii ecourile unor iluștri profesori și absolvenți ai acestei instituții de învățământ superior, precum Titu Maiorescu, George Călinescu, Horia Hulubei, Grigore Moisil, Nicolae Titulescu sau Matei Cantacuzino. Este remarcabil că profesorii și studenții dumneavoastră nu doar au trăit istoria, ci s-au și implicat activ în determinarea cursului acesteia. Permanent conectată la evoluția culturală, științifică și politică, Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași a generat constant cunoaștere, contribuind la dezvoltarea și modernizarea societății românești”, a spus Iohannis, în mesajul prezentat de consilierul prezidențial Ligia Deca. El a subliniat că universitatea se remarcă internațional prin calitate în cercetare, dar și prin inovație. „Vă invit să deveniți parteneri în demersul inițiat de Administrația Prezidențială de a oferi educației naționale o viziune coerentă, cu obiective clare și pe termen lung. În comunitatea academică a Universității ‘Alexandru Ioan Cuza’ există specialiști autentici pe zona politicilor educaționale, precum și o cultură a valorilor morale pe care le consider deosebit de relevante pentru acest proiect”, a arătat Iohannis. Șeful statului a subliniat că universitățile pot și trebuie să devină adevărate repere în construirea României lucrului bine făcut.

„Cred cu tărie în rolul comunităților academice de a genera noi idei pentru progresul social și economic, dar și de a îmbunătăți procesul de educație, astfel încât să poată fi exploatat întregul potențial al studenților noștri, cu implicații majore pentru evoluția întregii societăți. Avem nevoie să redeveniți acele forțe de progres intelectual, inovare și dezbatere autentică în spațiul românesc, cu o largă și susținută implicare în rezolvarea problemelor locale, naționale și globale”, a spus Iohannis.