CSM București a fost învinsă de formația muntenegreană Buducnost Podgorica, campioana en titre a Europei, cu scorul de 28-22 (15-11), duminică seara, în Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Capitală, într-un meci din Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin. Campioana României nu a făcut un joc prea bun, mai ales pe atacul pozițional, dar o contribuție la eșecul echipei antrenate de Kim Rasmussen au avut-o și cei doi arbitri turci, care au permis jocul excesiv de dur al oaspetelor. Cristina Neagu a fost cea mai bună de la Buducnost, cu 9 goluri, alături de Katarina Bulatovic (ex-Oltchim), 7 goluri. La CSM s-a simțit absența suedezei Linnea Torstenson (accidentată). CSMB a marcat primul gol al partidei (Fisker, min. 2), dar oaspetele au punctat de trei ori la rând, 1-3 (5). Campioana României a restabilit egalitatea (3-3, min. 7), dar Buducnost s-a desprins din nou, la 4-7 (11). CSMB a mai forțat egalarea de câteva ori, dar nu a reușit, iar la pauză avantajul echipei muntenegrene era de patru goluri, 11-15. Cu o apărare mult mai concentrată, CSMB a reușit să echilibreze disputa în debutul reprizei secunde, după patru goluri consecutive, 15-15 (37). Buducnost a răspuns imediat după un time-out cu trei goluri, 15-18 (41). Până la final oaspetele au condus având un avantaj confortabil pe tabelă și au câștigat cu 28-22. Pentru CSMB au marcat Ana Paula Rodrigues 5 goluri, Isabelle Gullden 4, Deonise Cavaleiro Fachinello 3, Fernanda Franca Da Silva 2, Line Jorgensen 2, Carmen Martin Berenguer 2, Oana Manea 2, Maria Fisker 1, Aurelia Brădeanu 1. Pentru Buducnost au înscris Cristina Neagu 9 goluri, Katarina Bulatovic 7, Radmila Petrovic 3, Dragana Cvijic 2, Majda Mehmedovic 2, Kinga Achruk 2, Biljana Pavicevic 2, Milena Raicevic 1. Au arbitrat turcii Kursad Erdogan și Ibrahim Ozdeniz, iar delegat EHF a fost slovenul Tomo Vodopivec. În cealaltă partidă a grupei, MKS Selgros Lublin a fost învinsă acasă de IK Savehof cu 34-21. Buducnost este liderul Grupei D, cu 6 puncte, urmată de CSM București, 4 p, IK Savehof, 2 p, MKS Selgros Lublin, 0 p. Următorul meci pentru echipa bucureșteană va fi revanșa cu Buducnost, pe 8 noiembrie, la Podgorica.