În luna aniversară noiembrie, Grupul Tester oferă cadouri clienților

tester 22Pe data de 15 noiembrie, grupul de firme Tester din Iași împlinește 22 de ani de activitate, ocazie cu care reprezentanții acestuia anunță un amplu program de beneficii, surprize și facilități pentru clienți, valabil în toate reprezentanțele auto ale grupului (Casa Auto, Caremil și Ande Motors), în toate unitățile de service auto de marcă sau de tip multibrand, în companiile de servicii (centrul de daune Boom, parcul de mașini rulate Autoviva, brokerul de asigurări As Consult, centrul Rent-a-car), precum și la Restaurantul Ideo. Practic, orice contract de produse sau servicii semnat în luna noiembrie vine cu surprize și cadouri alături, ca semn de bucurie, de apreciere și de recunoștință pentru 22 de ani de activitate sub semnul calității. Grupul de firme Tester reunește activități în domenii precum industria auto, servicii, centre de afaceri, parcuri logistice, alimentație publică, producție și retail. Operează cel mai mare număr de reprezentanțe auto la nivel local, prin dealerii Casa Auto, Caremil și Ande Motors, unde sunt oferite servicii complete de vânzare și postvânzare pentru 12 branduri de mașini: Mercedes-Benz, Jaguar, Land Rover, Hyundai, Mazda, Honda, Mitsubishi, Volvo, Smart, Dacia, Nissan și Opel. Grupul oferă de asemenea o multitudine de servicii suplimentare de interes pentru șoferi, incluzând un parc de mașini rulate, un centru de daune, un broker de asigurări, o stație ITP și un centru de închiriere auto. Grupul Tester și-a extins treptat activitatea și operează astăzi Centrul de afaceri Ideo, parcul logistic Solo și complexul Tester Technology Park, adică 30.000 mp de birouri și 10.000 mp de hale industriale. Xerox, Lear Corporation, GfK, Oracle, Atexis, Tata Technologies, Sonovision, Falcon, Siveco, Daas și KPMG se numără printre companiile importante și prestigioase care își desfășoară activitatea în clădirile dezvoltate la Iași de grupul Tester. Restaurantul Ideo, amplasat la parterul centrului de afaceri cu același nume, este recunoscut pentru serviciile pe care le oferă (organizare de evenimente, catering, masă de prânz în sistem self-service) și mai ales pentru calitatea deosebită a preparatelor sale. Este una dintre locațiile preferate de tineri pentru organizarea nunții, dar găzduiește în egală măsură și evenimente corporatiste, în colaborare cu centrul de conferințe Ideo. Cu o activitate complexă și diversă, cu o echipă de peste 700 de oameni, grupul Tester a căutat să evolueze constant, mizând pe viziune, dinamism și ambiție, pe capacitatea de a se adapta la nou și de a dezvolta continuu standardele de calitate. ”Împlinim 22 de ani de activitate în luna noiembrie și este firesc pentru noi, la o astfel de ocazie, să ne gândim în primul rând la clienții și partenerii noștri. Vrem să le mulțumim pentru loialitate, pentru încredere și pentru sprijinul necontenit, astfel că ne face plăcere să «împărțim» cu ei această sărbătoare, organizând cel mai amplu și mai impresionant program de beneficii pe care l-am lansat vreodată. Va fi o lună de oferte speciale și de facilități deosebite create pentru clienții noștri, pentru toate mărcile din portofoliu și pentru toate serviciile pe care le asigurăm. Evident ca vor exista o mulțime de alte atracții, printre care o agendă plină de evenimente speciale, însă accentul va cădea, fără îndoială, pe grija noastră de a avea câte un avantaj sau un beneficiu pentru fiecare client al lunii noiembrie. Este modul în care facem ca aniversarea noastră să devină sărbătoarea clienților noștri”, a declarat Bogdan Pițigoi, președintele grupului de firme Tester.  Programul aniversar ”Tester 22”, ce se va desfășura pe toată durata lunii noiembrie, va îngloba și numeroase evenimente atrăgătoare, destinate în primul rând iubitorilor de mașini, dar și celorlalți ieșeni. De la expoziții speciale care vor îmbrăca în haine de sărbătoare showroom-urile auto și până la lansări de mașini deosebite, de la autoturisme rare aduse la Iași pentru a fi văzute și testate de pasionați și până la workshop-uri de gastronomie sau de autodezvoltare, o mulțime de propuneri vor fi adresate de firmele grupului Tester în luna noiembrie tuturor celor care vor căuta prilejuri deosebite de petrecere a timpului liber. Programul aniversar ”Tester 22” se derulează pe parcursul lunii noiembrie și include promoții, oferte și evenimente adresate clienților companiilor din grup și tuturor ieșenilor. Informații detaliate despre facilitățile și noutățile lunii noiembrie pot fi obținute pe site-urile și conturile de Facebook ale firmelor și mărcilor din portofoliu, precum și în toate locațiile Tester. (E.M.)