Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a denunțat marți într-un interviu acordat BBC ‘propaganda’ grupării Statul Islamic (SI), care a revendicat prăbușirea avionului rus în Sinai, bastion al ramurii egiptene a grupării SI, relatează AFP. Totodată, președintele egiptean a avertizat că ancheta va fi lungă pentru a se putea determina cauzele prăbușirii avionului care s-a soldat cu moartea a 224 de persoane, majoritatea turiști ruși. Gruparea jihadistă a transmis că a doborât avionul ca represalii pentru intervenția rusă din Siria. „Va fi nevoie de timp pentru a se clarifica acest incident, vedeți cazul zborului Pan American care s-a prăbușit în Europa (la Lockerbie în 1988), a fost nevoie de ani pentru a se descoperi adevărul, cauzele prăbușirii. Nu putem pur și simplu să tragem concluzii pripite”, a spus președintele egiptean pentru BBC. ‘Există această propagandă potrivit căreia (avionul) s-a prăbușit din cauza Daech (acronimul în limba arabă pentru SI), este o modalitate de a nărui stabilitatea și securitatea în Egipt și imaginea sa”, a spus președintele Sissi. „Avionul se afla la 10.668 de metri altitudine, credeți-mă, situația din Sinai, în special din această zonă limitată, este complet sub controlul nostru”, a adăugat el. Toată lumea exclude ipoteza că avionul aflat la 10.000 de metri altitudine ar fi putut fi atins de o rachetă ce poate fi lansată de pe umăr de tipul celor de care dispune SI în Sinai. Rămân astfel două ipoteze: o problemă tehnică care a provocat o explozie și o dezmembrare rapidă a avionului care nu a lăsat timp pilotului să comunice — caz extrem de rar potrivit experților—, sau o bombă, adusă în avion de un pasager sau plasată la bord de un membru al personalului de la sol.