Primarul interimar al Iașului, Mihai Chirica, s-a prezentat marți la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine, unde a donat sânge pentru răniții în urma incendiului produs la sfârșitul săptămânii trecute în Clubul ”Colectiv” din București. Cu această ocazie, edilul a ținut să le mulțumească ieșenilor pentru solidaritatea pe care au manifestat-o față de victimele tragediei din Capitală. ”Doresc să mulțumesc comunității ieșene pentru modul în care s-a manifestat față de tragedia care a avut loc vineri seară în Capitală. Ieșenii au dat dovadă, ca întotdeauna, de solidaritate față de victimele care au avut de suferit în urma acestui nefericit incident, soldat cu zeci de morți și sute de răniți. Ieșenii au reacționat imediat și s-au prezentat în număr mare pentru a dona sânge pentru răniții din incendiu. Numai în ultimele două zile, peste două sute de persoane s-au prezentat la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine pentru a dona lichidul salvator celor care au avut de suferit în urma acestei tragedii”, a spus Mihai Chirica. În altă ordine de idei, șeful municipalității a declarat că incidentul produs luni, pe strada Nicolae Bălcescu, în fața sediului Centrului Regioanl de Transfuzii Sanguine, când mai multe persoane care se prezentaseră să doneze sânge pentru răniții din București au găsit roțile autoturismelor proprietate personală, parcate în apropiere, blocate de către agenții Poliției Locale, a reprezentat ”un incident izolat”. ”Am vorbit cu cei de la Poliția Locală, personal cu șeful acestei instituții, Georgel Grumezea, și le-am explicat că incidentul care a avut loc luni a fost un exces de zel din partea lor. Cei de la Poliția Locală au înțeles acest lucru, motiv pentru care astăzi, nicio mașină parcată în zona Centrului Regional de Transfuzii Sanguine nu a mai avut roțile blocate”, a afirmat edilul. (E.M.)