Câștigătorii concursului foto „National Geographic” au fost premiați miercuri la București

imageResize (23)Câștigătorii concursului foto „National Geographic” au fost premiați miercuri, la București, în cadrul unei ceremonii la care a participat și redactorul șef al publicației din București, Cătălin Gruia. De altfel, Cătălin Gruia a făcut parte și din juriul concursului, alături de fotografii Zoltan Lorencz, Eugen Negrea, Marian Ilie și Dan Beșliu. Cei interesați să participe la concurs și-au putut încărca fotografiile pe un site dedicat, până la 30 septembrie, la categoriile următoare: „Natură”, „Oameni”, „Animale”, „Reportaj” și „Plimbări prin București”. Potrivit organizatorilor, 773 de fani au înscris 1.514 imagini. Aceste fotografii au fost apreciate atât de juriu, cât și de public — utilizatorii site-ului respectiv—, care au votat online pentru preferatele lor. Astfel, la fiecare categorie a existat un premiu al juriului și un premiu al publicului. La categoria „Natură”, premiul juriului i-a revenit lui Constantin Ștefan Coșug, iar premiul publicului — lui Marian Rațiu. Premiile categoriei „Oameni” le-au fost acordate lui Vlad Dumitrescu (premiul juriului) și lui Alin Pluteanu (premiul publicului). La categoria „Animale”, premiați au fost Răzvan Nicolae Teodoreanu (premiul juriului) și Valentin Rațiu (alegerea publicului). La „Reportaj”, câștigătorul ales de juriu a fost Cezar Gabriel Popescu, iar câștigătorul ales de public, Andrei Petcu. La categoria „Plimbări prin București”, câștigători au fost Dragoș Stoica (alegerea publicului) și Mario Lucian (alegerea juriului). Redactorul șef al publicației „National Geographic România” a spus că acest concurs de fotografie își propune să valideze și să inspire tinerele talente. „Simțim nevoia de a preda ștafeta”, a spus Gruia. Câștigătorii concursului vor fi prezentați în revista „National Geographic România” de noiembrie. De altfel, printuri ale fotografiilor premiate au fost prezentate la ceremonia ce a avut loc într-un mall bucureștean. Acestora li s-a adăugat și o fotografie, intitulată „Omagiu”, ce ilustrează candele așezate în fața Club Colectiv, în amintirea victimelor tragediei ce a avut loc vineri în acest loc.Fotografiile premiate vor fi prezentate în țară iar programul acestor expoziții, postat pe pagina „National Geographic România”, este următorul: 4-8 noiembrie: București (Mega Mall); 12-15 noiembrie: Constanța — City Park; 19 — 22 noiembrie: Brăila (Brăila Mall); 26-29 noiembrie: Ploiești (Ploiești Shopping City); 3-6 decembrie: Deva (Shopping City Deva); 10-13 decembrie: Târgu-Jiu (Shopping City Târgu-Jiu); 17-20 decembrie: Drobeta Turnu Severin (Severin Shopping Center).