DNA confirmă că anchetează cum a eliberat Piedone autorizația pentru clubul Colectiv

foto_109267Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează joi că anchetează modalitatea de emitere a autorizației de funcționare eliberată de primarul sectorului 4 București, Cristian Popescu-Piedone, privind spațiul în care funcționa clubul Colectiv. Potrivit unui răspuns al DNA la solicitarea AGERPRES, dosarul a fost înregistrat ca urmare a declinării competenței de către Parchetul Înaltei Curți în cazul unei părți din dosar. „La data de 5 noiembrie 2015, DNA a înregistrat un dosar penal, ca urmare a disjungerii unei părți din dosar și a declinării competenței cu privire la aspecte privind modalitatea de emitere a autorizației de funcționare eliberată de primarul sectorului 4 București, privind spațiul situat în București, strada Tăbăcarilor nr.7 (spațiul în care funcționa clubul Colectiv)”, se arată în răspunsul DNA transmis joi. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a declinat joi către DNA cauza privind modul de emitere a autorizației pentru clubul Colectiv de către Primăria sectorului 4, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Ca urmare a declinării, a fost înregistrat un dosar la Secția 1 a DNA pentru abuz în serviciu.