Iohannis, către manifestanți: V-am văzut, v-am auzit, voi ține cont de solicitările voastre

iohannis primul in municipiuPreședintele Klaus Iohannis le-a transmis joi celor care au ieșit în stradă zilele acestea că va ține cont de solicitările lor. „Am urmărit aseară cu mare atenție manifestațiile de stradă. Sunt foarte mulțumit, au fost manifestații fără violență, fără exagerări și am un mesaj foarte important pentru toți cei care au fost și aseară și alaltăieri în stradă: v-am văzut, v-am auzit, voi ține cont de solicitările voastre”, a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni. El a anunțat că, în continuarea consultărilor cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier, va consulta societatea civilă și „strada”. Zeci de mii de oameni au manifestat marți și miercuri atât în Capitală, cât și în orașe din țară.