Deutsche Bank, amendată de SUA pentru încălcarea sancţiunilor impuse Iranului şi Siriei

Deutsche-BankAutorităţile americane au amendat cu suma de 285 de milioane de dolari Deutsche Bank, pe care o acuză că a lucrat cu Siria şi Iranul, două ţări vizate de sancţiuni americane, relatează BBC News online.Banca urmează să plătească penalităţi Departamentului Financiar al New Yorkului şi Rezervei Federale.Angajaţii care au operat tranzacţiile ilegale să nu mai lucreze la bancă, a solicitat Federal Reserve.Banca germană, care a încălcat, de asemenea, diverse legi ale statului New York, plăteşte celor două agenţii separat.„Firma nu dispune de politici şi proceduri suficiente prin care să se asigure că activităţile pe care le desfăşoară în birourile sale externe din Statele Unite respectă legile americane cu privire la sancţiuni”, a declarat un oficial de la Rezerva Federală.Federal Reserve cere Deutsche Bank să creeze un program „consolidat” prin care să „asigure o conformare globală” cu sancţiunile americane. Rezerva a catalogat totodată tranzacţiile Deutsche Bank cu Siria şi Iranul ca „periculoase şi nesănătoase”.Banca a anunţat, într-un comunicat, că acest comportament al său a încetat în urmă cu mai mulţi ani şi a adăugat „de atunci am terminat toate afacerile cu părţile din cele două ţări” vizate.Două bănci franceze – BNP Paribas şi Credit Agricole – au fost amendate de către Statele Unite pentru că au lucrat cu ţări cărora Washingtonul le-a impus sancţiuni. Statele Unite au amendat BNP Paribas cu suma de 8,9 miliarde de dolari, iar Credit Agricole cu suma de 800 de milioane de dolari.