Turiștii britanici din stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh vor pleca acasă vineri cu avionul în condiții de securitate sporită după ce premierul David Cameron a declarat că probabil o bombă aflată la bord a provocat săptămâna trecută prăbușirea unui avion de linie rus, provocând moartea tuturor celor 224 de pasageri și membri ai echipajului, relatează Reuters și AFP. Decizia lui David Cameron de a nu mai permite zborurile dinspre sau spre Sharm el-Sheikh a înfuriat Egiptul, care depinde de veniturile din turism, și a atras critici din partea Kremlinului, care a precizat că nu i s-au furnizat informațiile care stau la baza deciziei Marii Britanii. ‘Măsurile adiționale includ și decizia de a permite pasagerilor să ia cu ei numai bagaje de mână, bagajele de cală urmând să fie transportate separat’, a declarat o purtătoare de cuvânt a prim-ministrului britanic. ‘Colaborăm cu liniile aeriene pentru a ne asigura că se fac aranjamente adecvate pentru ca pasagerii să-și poată recupera bunurile cât mai curând posibil’, a adăugat ea. Thomas Cook Airlines, easyJet, Monarch, British Airways și Thomson operează zboruri directe între Marea Britanie și Sharm el-Sheikh. Potrivit Reuters, se crede că în zonă s-ar afla în jur de 20.000 de turiști britanici. O grupare jihadistă cu sediul în Sinai afiliată Statului Islamic a revendicat responsabilitatea pentru prăbușirea avionului care, dacă va fi confirmată, ar face ca acesta să fie primul atac al SI asupra unui avion civil, notează Reuters. Potrivit AFP, zeci de turiști britanici așteptau vineri pe aeroportul din Sharm el-Sheikh unul dintre zborurile promise de Londra, în mijlocul sutelor de ruși care așteptau și ei să se îmbarce. Ei aveau însă asupra lor și bagaje normale nu numai bagaje de mână, singurele care vor fi permise de Londra, pe zborurile companiilor EasyJet, Monarch și Thomson, cele care au anunțat că participă la operațiunea de repatriere. ‘Nu avem nicio idee când vom putea pleca, dar am venit pentru a vedea ce se întâmplă, pentru că un zbor este anunțat la ora 11.00’, a declarat Donna Conway, de 49 de ani, care urma să părăsească miercuri Sharm el-Sheikh. ‘Am venit încă de ieri, dar nu a existat niciun zbor, nicio informație din partea ambasadei’, se plânge ea, deși recunoaște că ambasada i-a asigurat cazare într-un hotel de miercuri. ‘Sigur, prim-ministrul David Cameron a luat decizia bună, sunt încântată că securitatea cetățenilor este o prioritate. Când am ajuns la Sharm el-Sheikh, securitatea era deplorabilă’, a afirmat ea pe de altă parte. La rândul lor, sute de turiști ruși așteptau la cozi, printre bagaje, în fața punctelor de check-in ale companiilor ruse. Nouă avioane au plecat dimineață spre Rusia, printre care unul al companiei MetroJet, cea care opera avionul prăbușit sâmbătă, a anunțat un responsabil aeroportuar. Potrivit aceleiași surse, 20-23 de zboruri cotidiene cu destinația Moscova au decolat de la producerea dramei.