SC Antibiotice SA Iași a urcat şi în acest an pe podiumul clasamentului firmelor din România, în cadrul ”Galei Topului Naţional al Firmelor”, ediţia a XXII-a, desfaşurată la sfârșitul săptămânii trecute la Bucureşti. Aflată în prezenţa celor mai performante firme din România, compania ieșeană a primit diploma şi trofeul “Premiul Naţional”, locul 1 la categoria “Industrie – întreprinderi foarte mari – fabricarea produselor farmaceutice de bază”. Recunoscut ca un adevărat barometru în afaceri, ”Topul Naţional al Firmelor”, realizat de Camera de Comerţ şi Industrie din România, este rezultatul aplicării unei metodologii unitare pe bază de indicatori, obţinuţi de companiile membre în anul financiar 2014, precum: cifra de afacere netă, profitul din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi a capitalului angajat. La nivel local, în cadrul ”Topului Firmelor Ieşene”, realizat de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, SC Antibiotice SA a ocupat locul 1 şi a primit diploma de excelenţă pentru meritul de a se fi situat de 10 ani consecutiv pe acest loc, la aceeaşi categorie, în ierarhia firmelor ieşene. “Aceste premii, ne onorează, şi vin într-un moment deosebit de important în viaţa organizaţiei noastre, la împlinirea a 60 de ani de la inaugurarea fabricii Antibiotice, 60 de ani de continuitate şi performanţă românească. Iată că la vârsta noilor perspective, Antibiotice este premiată pentru excelenţă în afaceri, pentru performanţa de a fi devenit cel mai important producător român de medicamente generice şi cred că, cel mai important pentru noi, pentru starea de sănătate pe care am adus-o milioanelor de oameni din întreaga lume”, a declarat Ioan Nani, director general SCAntibiotice SA. Cu o tradiţie de 60 de ani în industria farmaceutică românească, Antibiotice este astăzi cel mai important producător de medicamente antiinfecţioase şi unul din principalii furnizori de medicamente pentru unităţile medicale din România. Investiţiile de peste 30 de milioane euro realizate în ultimii ani au permis obţinerea certificărilor de calitate la standarde internaţionale, care au favorizat extinderea exporturilor în peste 70 de ţări ale lumii şi urcarea pe locul I la nivel mondial în producţia de Nistatină. Pentru a oferi milioanelor de pacienţi români şi din alte ţări ale lumii, alternative noi şi accesibile la însănătoşire, Antibiotice a dezvoltat clase terapeutice adresate afecţiunilor cardiovasculare, oncologice, sistemului nervos central, dermatologic, tract digestiv şi metabolism etc. dovedind că un medicament valoros nu este neapărat unul scump, ci unul pe care oamenii şi-l pot permite, în condiţii de eficacitate, calitate şi siguranţă dovedite. (E.M.)