Banca Națională a României (BNR) a revizuit în scădere cu 0,4 puncte procentuale prognoza de inflație pentru acest an, la minus 0,7%, iar pentru 2016 prognoza a fost revizuită în creștere cu 0,4 puncte procentuale, la 1,1%, a anunțat luni guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, în cadrul conferinței de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației. În raportul publicat în luna august, BNR estima pentru finalul acestui an o inflație de minus 0,3%, iar pentru 2016 de 0,7%. Guvernatorul BNR a menționat că intrarea inflației în teritoriu negativ a fost cauzată de reducerea TVA la alimente la 9% în vara acestui an. „Fără reducerea TVA, nu se intra în teritoriu negativ în mod categoric. Avem și un intervalul mare de incertitudine care ne creează dificultăți în a lua deciziile cele mai corecte pentru viitor, atât pe plan intern și multe pe plan extern”, a mai spus Isărescu. Potrivit Raportului, în cazul în care nu s-ar fi redus TVA la alimente, inflația ar fi fost de 2,1% în 2015 și de 2,7% la finalul anului 2016. Mugur Isărescu a atras atenția și asupra faptului că măsurile fiscale au generat fluctuații mari în ceea ce privește evoluția inflației, astfel că, de la o scădere în teritoriu negativ anul acesta până la jumătatea anului viitor, inflația va reveni pe creștere, urmând să se plaseze peste intervalul de variație în trimestrul trei din 2017. Ținta de inflație a BNR pentru următorii ani este de 2,5% plus/minus un punct procentual.