Șaisprezece polițiști francezi au fost răniți ușor în cursul violențelor produse în noaptea de duminică spre luni între migranți și forțele de ordine în apropierea unei tabere improvizate în regiunea portului Calais (nord), transmite luni AFP, citând un comunicat al prefecturii. ‘Spre ora 23:00 (22:00 GMT) ieri seară, mai multe grupuri de migranți, până la 200 persoane, au încercat să încetinească și chiar să blocheze traficul pe șoseaua care duce spre portul Calais’, a indicat un purtător de cuvânt.
Confirm autorităților, migranții au aruncat cu diverse obiecte, 16 polițiști fiind răniți cu pietre. Forțele de ordine au răspuns cu 300 de grenade lacrimogene, iar calmul a revenit către miezul nopții.
‘A fost pentru prima dată când incidentele au fost atât de violente și când avem, din nefericire, atâția colegi răniți’, a declarat Gilles Debove, liderul local al sindicatului SGP Police-Force Ouvriere. ‘Suntem îngrijorați că, dacă într-una din zile va avea loc o revoltă în tabără, se va declanșa nebunia’, a adăugat el.
În jur de 6.000 de migranți, veniți mai ales din Africa de Est, din Orientul Mijlociu și din Afganistan, trăiesc în condiții extrem de precare într-o imensă tabără improvizată la Calais, la circa o oră de mers de centrul orașului.
Ei speră să traverseze clandestin Canalul Mânecii pentru a ajunge în Marea Britanie, însă tentativele au tot mai puține șanse de succes în urma lucrărilor de securizare a zonei.