Continuarea grevei personalului navigant al Lufthansa va antrena luni anularea a 929 de zboruri, ceea ce va afecta peste 100.000 de pasageri, a anunțat compania aeriană germană duminică, potrivit AFP. „Dintr-un total de 3.000 de legături prevăzute, 929 de zboruri vor fi anulate la plecare și cu destinația Frankfurt, Munchen și Dusseldorf”, a indicat Lufthansa într-un comunicat, precizând că 113.000 de pasageri vor fi afectați de această măsură. UFO, sindicatul personalului navigant, anunțase în cursul zilei reluarea luni a grevei lansate ca reacție la măsurile de reducere a costurilor și a extinderii sale pe aeroportul din Munchen. Greva afectase vineri și sâmbătă aeroporturile din Frankfurt și Dusseldorf, făcând o pauză duminică. Compania aeriană a anunțat de altfel duminică seara că Consiliul său de administrație va decide luni „consecințele” grevei UFO și va informa despre aceasta angajații și publicul spre ora 17:00. „Lutfhansa a afirmat din nou astăzi că este pregătită să reia discuțiile”, indică de asemenea grupul. Aeroporturile din Frankfurt și Dusseldorf vor fi afectate luni de sistarea activității între 03h30 și 22h00 GMT, iar aeroportul din Munchen, de la 03h30 până la 23h00 GMT, a precizat UFO pe site-ul său. Negocierile între Lufthansa și delegații personalului navigant, începute în decembrie 2013, vizează probleme salariale, dar și protecția împotriva concedierilor, precum și pensionările și pensionările anticipate, definite prin convenții colective. Joia trecută, UFO estimase ca „inevitabilă” o grevă, întrucât conducerea companiei — care depune eforturi pentru a contracara concurența transporturilor low-cost — nu prezentase noua ofertă privind salariile și pensionările anticipate. După circa 300 de zboruri anulate vineri, greva a antrenat sâmbătă anularea a 520 de zboruri pe distanțe scurte și medii, afectând 58.000 de pasageri, potrivit companiei aeriene. Greva este prevăzută să dureze până în 13 noiembrie, cu pauze — UFO anunțând suspendarea ei duminică „pentru că în acea zi, cele mai multe călătorii au un caracter privat”. Filialele Lufthansa Germanwings, Eurowings, Lufthansa CityLine, SWISS, Austrian Airlines, Air Dolomiti și Brussels Airlines nu sunt afectate de această mișcare socială.