Comisia politică a Partidului Socialist (PS) portughez a anunțat în cursul nopții de duminică spre luni că le cere deputaților să răstoarne, marți, guvernul minoritar de dreapta, al cărui program este dezbătut cu începere de luni în parlament, transmite AFP. Forul conducător al PS, care s-a pronunțat cu o largă majoritate (69 de voturi din 74), a dat de asemenea undă verde formării unui guvern socialist sprijinit de o alianță inedită cu partidele stângii antiliberale. „Formarea și aprobarea unui guvern de parlament sunt garantate”, precum și „condițiile de stabilitate pe ansamblul legislaturii”, a afirmat Comisia politică într-un comunicat citat de agenția Lusa. La putere din 2011, coaliția de dreapta a câștigat alegerile de la 4 octombrie, după ce a pus în aplicare o politică de austeritate bugetară foarte nepopulară, însă a pierdut majoritatea absolută. Cu 122 de mandate din totalul de 230 ale parlamentului de la Lisabona, stânga dispune de majoritatea necesară să respingă programul guvernului de dreapta, ceea ce înseamnă demisia imediată a acestuia. Duminică seară, Comitetul Central al Partidului Comunist Portughez a aprobat „în unanimitate” formarea unui guvern socialist, susținut de o uniune inedită a stângii, pentru „o legislatură de patru ani”. Sâmbătă, Comisia națională a partidului, parlamentul intern al PS, a aprobat programul de guvernare prezentat de liderul socialiștilor, Antonio Costa, rod al acordurilor negociate cu Partidul Comunist, Blocul de Stânga (apropiat de radicalii din Syriza la putere în Grecia) și cu Verzii. Acesta este „bazat pe programul PS”, a explicat Antonio Costa, dar „include și modificări ce decurg” din negocierile purtate cu diferite partide de stânga.