Uniunea Europeană trebuie să joace un rol mai puțin proeminent în unele aspecte legate de funcționarea statelor membre, a declarat marți premierul britanic David Cameron, într-un discurs în care și-a prezentat planurile privind reforma blocului comunitar înainte de organizarea unui referendum asupra apartenenței la UE până la sfârșitul lui 2017, transmite Reuters. „Să nu uităm niciodată că Uniunea Europeană este formată acum din 28 de națiuni vechi ale Europei”, a spus Cameron în discursul său. „Diversitatea este cea mai mare putere a Europei. Marea Britanie spune: Haideți să celebrăm acest lucru, haideți să recunoaștem că răspunsul la probleme nu este întotdeauna mai multă Europă. Uneori (răspunsul) este mai puțină Europă”, a afirmat el. „Trebuie să punem împreună toate propunerile, promisiunile și acordurile — privind comerțul, piața unică, reducerea reglementărilor. Să le adunăm într-un singur angajament clar care introduce competitivitatea în ADN-ul întregii Uniuni Europene”, a declarat premierul britanic. Cameron a spus de asemenea că, parte a procesului de renegociere a relațiilor Londrei cu UE, le cere liderilor europeni „un acord clar, constrângător din punct de vedere legal și ireversibil pentru a pune capăt obligației Marii Britanii de a lucra la o uniune mai strânsă”. „Astăzi, când ne confruntăm cu noi amenințări și pericole la adresa țării noastre, nu am niciun dubiu că, pentru Marea Britanie, chestiunea europeană nu înseamnă doar securitate economică, ci și securitate națională”, a adăugat el. Șeful guvernului de la Londra a mai declarat că Marea Britanie nu va încerca să obțină drept de veto pentru a bloca legislația Uniunii Europene, dar blocul comunitar ar trebuie să permită parlamentelor din grupuri de state membre să respingă unele legi cu care nu sunt de acord. „Nu sugerăm ca fiecare parlament național să aibă drept de veto”, a spus Cameron. „Suntem conștienți că, într-o Uniune Europeană cu 28 de țări, acest lucru ar însemna un blocaj. Dar vrem un nou aranjament prin care grupuri de parlamente naționale să se poată uni și respinge legi europene care nu sunt în interesul lor național”, a subliniat el. În discursul său, Cameron a declarat de asemenea că Marea Britanie are nevoie de un control mai strict asupra imigrației din țări din cadrul UE. El a spus totodată că dreptul la libertatea de circulație a forței de muncă nu ar trebui să se aplice noilor state ale UE până când economiile lor nu se vor apropia mai mult de economia Regatului Unit. „Câștigăm de pe urma apartenenței la UE, dar și oferim multe lucruri. Și credem cu tărie că, dacă un stat membru important are îngrijorări majore, îngrijorări pe care le-a exprimat într-un mod echilibrat și constructiv de mai mulți ani, atunci are dreptul să se aștepte ca aceste îngrijorări să fie rezolvate”, a spus premierul britanic. El a subliniat că în centrul acestui proces de negociere se află ‘o întrebare extrem de simplă’. „Este Uniunea Europeană suficient de flexibilă pentru a se ocupa de îngrijorările diverselor sale state membre? Răspunsul la această întrebare trebuie să fie ‘da’, dacă UE vrea să supraviețuiască și să prospere în viitor”, a precizat Cameron. Discursul lui Cameron survine în aceeași zi în care el urmează să trimită o scrisoare președintele Consiliului European Donald Tusk, care reprezintă statele membre ale UE, cu principalele sale obiective privind reforma blocului comunitar. Cameron a promis că va organiza până la sfârșitul lui 2017 referendumul privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană. În legătură cu referendumul, el a spus că, dacă Marea Britanie va vota pentru ieșirea din UE, atunci o va face. „Nu va mai exista o altă renegociere sau un alt referendum. Prin urmare, le spun omologilor mei europeni cu care negociez: aceasta este singura noastră șansă de a face lucrurile cum trebuie — pentru Marea Britanie și pentru întreaga Uniune Europeană”, a atras atenția premierul britanic.