Compania aeriană germană Lufthansa a iniţiat, marţi, procedurile legale împotriva personalului de zbor care a declanşat, de vinerea trecută, o grevă de opt zile, din cauza restricţiilor privind drepturile de pensionare, relatează site-ul agenţiei de presă DPA.Reprezentanţii companiei aeriene Lufthansa au anunţat, marţi, că au lansat procedurile legale la tribunalele din Dusseldorf şi Darmstadt pentru a contesta greva organizată de sindicatul Ufo, care îi reprezintă pe cei 19.000 de însoţitori de zbor vizaţi de restricţiile privind drepturile de pensionare.Sindicatul Ufo a anunţat iniţial că însoţitorii de zbor vor intra într-o grevă de opt zile, cea mai lungă grevă de acest fel, care va continua până vineri.Din cauza grevei, Lufthansa a fost obligată să anuleze, marţi, 136 de curse, dintre care 126 intercontinentale şi zece fiind conexiuni pe teritoriul Europei, după ce compania a anunţat, printre altele, că va mări vârsta de pensionare de la 55 de ani la 56 de ani. Aeroporturile vizate marţi de greva personalului Lufthansa au fost cele din Frankfurt, Munchen şi Dusseldorf.Lufthansa a anunţat duminică anularea a 929 de zboruri pentru ziua de luni, fiind afectaţi aproximativ 113.000 de pasageri.