Un număr de 1.875 de candidați s-au înscris la concursul pentru admiterea în rezidențiat la UMF „Carol Davila” din București în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, examen care va avea loc duminică și este organizat de Ministerul Sănătății. Potrivit unui comunicat al UMF „Carol Davila”, din totalul celor 1.875 de candidați, 1.520 s-au înscris la medicină, 211 la medicină dentară și 144 la farmacie. „Pentru acest concurs, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București s-au înscris 1.875 de candidați pentru ocuparea a 958 de locuri, comparativ cu anul trecut când pentru 988 de locuri au concurat 1.972 de candidați”, precizează instituția de învățământ superior. Locurile și posturile scoase la concurs în centrul universitar din București sunt: pentru medicină (709 locuri și 165 de posturi), pentru medicină dentară (44 de locuri) și pentru farmacie (26 locuri și 14 posturi). Concursul se va derula sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu și 150 de tip complement multiplu. Ocuparea locurilor/ posturilor în cele 60 de specialități se va face în ordinea punctajului de promovare obținut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/ posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Locurile și posturile scoase la concurs cu centrul de pregătire București și Constanța au fost atribuite județelor Argeș, Brăila, București, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova, Teleorman și Tulcea. La nivel național, concursul de rezidențiat se va desfășura, la fel ca în anii anteriori, descentralizat, în șase centre universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Tg. Mureș și Timișoara.