Sondaj INSCOP: Majoritarea românilor cred că intervenția armată a Rusiei în Siria e o acțiune nejustificată

sondajPeste jumătate dintre români sunt de părere că intervenția armată a Rusiei în Siria este o acțiune nejustificată și va conduce la accentuarea migrației în Uniunea Europeană, reiese dintr-un sondaj realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului „Adevărul”, în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie. Astfel, 51% dintre cei chestionați consideră că intervenția armată a Rusiei în Siria este nejustificată, în timp ce 20,8% susțin contrariul. Procentul celor care au ales varianta „nu știu/nu răspund” a fost de 28,2%. De asemenea, 55% dintre români sunt în acord cu afirmația potrivit căreia intervenția Rusiei în Siria va conduce la accentuarea migrației în Uniunea Europeană, în timp ce 14,6% și-au exprimat dezacordul cu această idee. Procentul non-răspunsurilor a fost de 30,4%. Pe de altă parte, 51,5% dintre respondenți consideră că intervenția Rusiei în Siria va complica situația în Orientul Mijlociu, 17,4% sunt în dezacord cu această afirmație, iar 31,1% nu știu sau nu răspund la această întrebare. 45,7% dintre cei chestionați sunt în acord cu afirmația potrivit căreia intervenția Rusiei în Siria va conduce la un conflict mai accentuat între Rusia și SUA, 19% sunt în dezacord, în timp ce procentul non-răspunsurilor este de 35,2%.
Întrebați dacă au auzit de raidurile aeriene ale Rusiei în Siria, 74,7% dintre români au răspuns afirmativ, în timp ce 21,3% au spus că nu au auzit despre acest eveniment. 37,8% dintre români cred că Rusia a intervenit militar în Siria ca să demonstreze statelor europene și SUA puterea militară a țării, 15,6% susțin că intervenția militară a fost inițiată ca să-l sprijine pe aliatul său, actualul președinte al Siriei Bashar Al-Assad, să rămână la putere, iar 15,5% consideră că scopul acțiunilor este să distrugă gruparea teroristă Statul Islamic. 31,1% nu știu sau nu răspund la întrebare. Totodată, 12,9% dintre respondenți sunt de părere că acțiunea militară a Rusiei va duce la rezolvarea conflictului din Siria, în timp ce 56% sunt în dezacord cu această afirmație. 12,1% consideră că intervenția Rusiei în Siria va pune capăt conflictului militar, în timp ce 58,3% își exprimă dezacordul față de această afirmație. 29,6% au ales varianta „nu știu/nu răspund”. Barometrul a fost realizat pe un eșantion de 1.098 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%, iar metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.