Noul sistem de impozitare a locuinţelor, care va fi aplicat din 2016 şi va ţine cont de scopul utilizării clădirii, nu de calitatea proprietarului, persoană fizică sau juridică, va determina creşterea cererii pentru spaţiile din clădirile de birouri cu 25%, apreciază compania imobiliară Regatta.„Majorarea considerabilă a impozitelor îi va determina automat pe proprietari să ridice direct proporţional nivelul chiriei. Practic va fi mult mai avantajos pentru companii să închirieze spaţii în clădirile clasice de birouri, decât în apartamente sau vile. Marea provocare pentru dezvoltatori va fi să construiască spaţii de birouri de dimensiuni mai reduse decât cele dezvoltate până acum, în locaţii cu acces la infrastructură, în special la metrou – sau să le recompartimenteze pe cele deja existente. De asemenea, ne aşteptăm la o creştere a cererilor pe segmentul de evaluare a clădirilor, segment pe care îl deservim şi noi”, a declarat Eduard Uzunov, preşedintele şi fondatorul Regatta Real Estate.Pentru clădirile deţinute de persoane fizice şi utilizate în scopuri de afaceri, procentul de impozitare va fi între 0,2% şi 1,3%, dacă imobilul respectiv a fost reevaluat, construit sau cumpărat în ultimii cinci ani. În cazul în care construcţia nu a fost reevaluată, construită sau achiziţionată în ultimii cinci ani, procentul de impozitare va fi de 2% din valoarea clădirii, astfel că impozitul poate fi de peste 20 de ori mai mare decât cel din anii anteriori.