Lista noului guvern este finalizată şi va fi prezentată duminică după-amiază a declarat, sâmbătă seara, pentru MEDIAFAX, premierul desemnat Dacian Cioloş adăugând că actuala situaţie politică din România a fost unul dintre subiectele discuţiilor cu preşedinţii CE şi ai Consiliului European.Întrebat de MEDIAFAX când va fi anunţată componenţa echipei sale, Cioloş a spus:”poate chiar mai devreme de seară, probabil că mâine după-masă (duminică- n.r.)”.De altfel, actuala situaţie politică din România, implicit formarea şi programul noului guvern a fost unul dintre subiectele discuţiilor pe care premierul desemnat le-a avut sâmbătă cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în timpul unei escale pe care înalţii oficiali europeni au făcut-o la Bucureşti. „A fost, în primul rând, o întâlnire amicală, pentru că au fost cei doi preşedinţi pe care îi cunosc de mai de mult, dar am profitat şi am discutat şi despre situaţia politică din România, despre constituirea noului guvern şi mai ales despre programul de guvernare, în contextul în care, în perioada următoare, o să avem unele negocieri cu Comisia Europeană şi legate de buget, şi am avut deja o primă discuţie cu preşedintele Juncker pe acest subiect”, a spus pentru MEDIAFAX, premierul desemnat Dacian Cioloş fost comisar european al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.Întrebat dacă Juncker şi Tusk au făcut o escală anume pentru această întrevedere, în drum spre summit-ul G20 din Turcia, Cioloş a spus că a fost anunţat vineri de prezenţa liderilor europeni.„Eu am fost anunţat ieri (vineri – n.r.) că, în drum spre Antalya, vor face o escală şi sigur că m-am bucurat să pot să am această discuţie direct cu dânşii, înainte de o eventuală deplasare a mea la Bruxelles”, a precizat, pentru MEDIAFAX, premierul desemnat Dacian Cioloş.