Un plasture medicinal care îşi schimbă culoarea atunci când detectează o infecţie în organismul purtătorului este considerat un instrument eficient împotriva rezistenţei la antibiotice, deoarece reduce administrarea de medicamente inutile, informează bbc.com.Noul dispozitiv, creat de cercetătorii de la Universitatea Bath din Marea Britanie, eliberează un colorant fluorescent din capsule microscopice în momentul aplicării sale pe piele, atunci când detectează prezenţa unor bacterii la marginea plăgilor.Acest mod de semnalizare permite medicilor să identifice infecţiile bacteriene şi să le trateze mult mai rapid, în special în cazul copiilor care au suferit arsuri.Potrivit creatorilor săi, acest tip de plasture ar putea contribui la salvarea multor vieţi. Copiii cu răni provocate de arsuri sunt în mod special predispuşi la infecţii bacteriene din cauza sistemelor lor imunitare care sunt imature.Infecţiile respective pot să încetinească procesul de vindecare a rănilor, contribuind la creşterea numărului de zile de spitalizare şi, uneori, la apariţia unor cicatrice permanente. În cazurile severe, aceste infecţii pot duce la decese.Medicilor le este foarte greu să diagnosticheze infecţiile repede şi uşor fără să îndepăreteze bandajele, iar acest fapt poate fi dureros şi să producă şi mai multe cicatrice.Din acest motiv, antibiotice sunt adeseori prescrise ca măsură de precauţie, înainte ca infecţia să fie confirmată.Totuşi, administrarea de antibiotice în cazurile în care nu există infecţii poate să ajute bacteriile să devină rezistente la aceste medicamente – iar rezistenţa la antibiotice este o problemă de sănătate majoră.Studiul a fost coordonat de Toby Jenkins, profesor de chimie şi biofizică la Universitatea Bath.