Klaus Iohannis: În domeniul cercetării și educației este nevoie de un plan pe termen lung

Președintele Klaus Iohannis este de părere că în domeniul cercetării și educației este nevoie de un plan pe termen lung, șeful statului arătând că în acest caz deciziile nu trebuie luate în grabă sau sub presiune, deoarece „schimbările de azi pe mâine au demonstrat că nu trec proba timpului”. „Este momentul să punem capăt reformelor făcute în pripă, fără studii de impact sau de evaluare a politicilor care le preced. Educația și cercetarea sunt vitale pentru a construi o Românie modernă, iar copiii noștri sunt prea importanți pentru a experimenta constant forme fără fond”, a declarat Klaus Iohannis, marți, la dezbaterea cu tema „Perspectiva elevilor asupra sistemului de învățământ din România”, organizată la Palatul Cotroceni. El a precizat că, în următorii doi ani, ar trebui parcurse trei mari etape ale dezbaterii propuse în domeniul educației. „În primul an vom dezbate principalele opțiuni strategice ale României privind sistemul național de educație, care vor fi transformate în obiective de țară și integrate într-o viziune pe termen lung. (…) Este important ca deciziile și opțiunile pentru viitor să nu fie gândite numai la Cotroceni sau la Guvern. De aceea le vom prelua din societate, de la ONG-uri și experți, școli și universități, profesori și elevi, părinți și angajatori, de la cetățeni pur și simplu”, a spus Iohannis. Președintele a subliniat că este nevoie de un portal de exprimare activă, de o campanie de comunicare și dezbateri. „În cea de a doua etapă îmi doresc ca, pornind de la viziunea societății, să fie elaborate de către experți o strategie și un plan operațional care ulterior vor fi puse din nou în dezbatere publică. Aceste documente ar urma să stea la baza elaborării unui nou cadru legislativ în educație, care va reprezenta un instrument de punere în operă a unei viziuni și a unei strategii asumate, nu un scop în sine”, a arătat Iohannis. El a indicat că, la finalul anului 2017, în ultima etapă a dezbaterilor, își dorește ca România să aibă un mix de politici și un model de guvernanță pe zona de educație și cercetare, care să răspundă viziunii și țintei naționale, să asigure atingerea obiectivelor strategice și implementarea planului operațional. Șeful statului a subliniat că educația este o temă de maximă importanță, opinând că implicarea elevilor și studenților este necesară pentru procesul decizional. În cadrul dezbaterii, el a împărtășit din experiența lui de cadru didactic, arătând că pe parcursul acestei cariere a constatat inconstanța reformelor, lipsa de viziune și de preocupare pentru încurajarea performanțelor. „Ca profesor am resimțit importanța reconsolidării statutului dascălilor în societate și necesitatea de a atrage la catedră oameni bine pregătiți, motivați, pentru care a fi profesor nu este un simplu loc de muncă, este o vocație. Cred că această comunitate trebuie să-și recapete respectul, demnitatea și finanțarea pe care o merită. Profesorii au nevoie de repere clare, de oportunități de formare continuă, de o evaluare axată pe evoluția elevilor”, a afirmat Iohannis. Președintele a menționat că, după dezbatere, va merge la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către noul Guvern. „Este prima dată când, în deschiderea unei ceremonii de depunere a jurământului pentru noul Guvern, se ține o conferință despre elevi. Poate să fie numai de bun augur”, a spus Iohannis.