Numărul pacienților care apelează la medicina complementară și alternativă crește anual cu aproximativ 10-12%, a declarat joi, pentru AGERPRES, directorul Institutului Național de Medicină Complementară și Alternativă Corneliu Moldovan, președinte al Societății Române de Acupunctură. „După statisticile pe care le am, în fiecare an crește numărul pacienților care apelează la medicina complementară și alternativă cam cu 10-12% pe țară”, a spus profesorul doctor. El a precizat că, personal, are zilnic la institut între 50 și 75 de pacienți, la care se adaugă și cei din mediul privat. „Sunt medic specialist oncolog, mă ocup și de oncologie integrativă care apelează la mijloacele medicinei complementare și alternative, sunt specialist în laser-terapie și practic laser-terapia și în acupunctură. Mă ocup de biofizica fenomenelor care au loc în toate disciplinele medicinei complementare și alternative”, a menționat medicul. Potrivit acestuia, la Institutul Național de Medicină Complementară și Alternativă „Prof. dr. Florin Brătilă” sunt tratați într-un an aproximativ 14.000 de pacienți cu o patologie diversă. „Pacienții ar trebui să vină la noi încă de la primele manifestări funcționale, nu în cazul în care nu se mai poate face nimic prin nicio altă terapie medicală. Avem succese și în astfel de cazuri. Terapia durerii, terapia bolilor funcționale medicale: ulcerul, dischinezia biliară, diverse colici abdominale, renale, etc. Toată patologia durerii, patologia efectelor secundare ale diferitelor accidente vasculare cum ar fi parezele, paraliziile etc. Sunt multe boli care țin de medicina internă care pot fi tratate”, a afirmat profesorul doctor. El a explicat că principala motivație a pacienților care apelează la medicina complementară și alternativă este adresabilitatea mai ușoară, contactul nemijlocit cu medicul practicant. „Este vorba de o relație mai specială decât în medicina alopată care în acest moment este extrem de tehnicizată, care îndepărtează pacientul de prezența medicului. Medicina complementară, alternativă este o medicină holistică care se adresează individului văzut ca întreg, cu relațiile lui familiale, cu relațiile sociale, cu psihicul lui, cu problemele pe care le are în viața de zi cu zi, nu numai problemele medicale. Atunci această apropiere holistică, această empatizare cu pacientul îl determină să vină, aș spune, ca la un psihoterapeut sau ca la un preot să-și pună, în primul rând, încrederea în mâinile lui. Încrederea este lucrul cel mai important în acest tip de medicină”, a explicat președintele Societății Române de Acupunctură. Potrivit acestuia, pacienții pot veni la Institutul Național de Medicină Complementară și Alternativă „Prof. dr. Florin Brătilă” fie direct cu plata taxelor pentru serviciile medicale, care sunt „modice” față de alte unități, fie cu bilet de trimitere de la medicul de familie. El a menționat că la nivelul țării sunt în jur de 5.000 de absolvenți de medicină complementară și alternativă, iar dintre aceștia aproximativ 65% practică în mod curent. „Este singurul centru din țară. Încep să se organizeze cabinete medicale atât private, cât și la nivelul unor spitale în medicina complementară. Institutul național este cel mai mare centru de profil din Europa de Sud-Est. Legea care există a medicinei complementare și alternative nu are norme de aplicare. Încercăm să impunem aceste norme de aplicare să fie funcționale ca legea să fie funcțională, deoarece există nenumărați specialiști care practică în afara acestei legi. În Europa, numai Elveția are o lege organică de organizare a medicinei complementare”, a precizat profesorul doctor.