Administraţia Aeroportului Internaţional Chişinău în colaborare cu Poliţia de Frontieră au dispus intensificarea măsurilor de securitate în cadrul aeroportului, în vederea sporirii siguranţei pasagerilor, informează MOLDPRES.Acţiunea este întreprinsă în legătură cu ultimele manifestări cu tentă teroristă din aviaţia civilă, precum şi cu cele care au avut loc la Paris pe 13 noiembrie curent.Solicitate de MOLDPRES, surse din administraţia aeroportului au anunţat că „în cadrul instituţiei va avea loc instruirea suplimentară a colaboratorilor de securitate aeronautică şi a membrilor echipajelor. Va fi desfășurat un control de securitate mai riguros înainte de zborul pasagerilor, iar serviciul de securitate se va ocupa de monitorizarea video, precum şi de verificarea intensă a bagajelor şi încărcăturilor transportate la aeronave”.În paralel, conducerea aeroportului a decis mărirea numărului colaboratorilor de securitate aeronautică şi intensificarea activităţii acestora în fluxul de pasageri. Totodată, vor fi implicați cîinii de serviciu în efectuarea controlului bagajelor, în vederea depistării substanţelor explozive.De asemenea, va avea loc verificarea minuţioasă a personalului şi transportului implicat în procesul de reconstrucţie a terminalului şi aerodromului, dar şi controlul suplimentar al vehiculelor parcate în apropierea aeroportului.