Primarul interimar Mihai Chrica a efectuat joi, 19 noiembrie, o vizită de lucru pe șantierele din oraș, finanțate cu bani europeni, în cadrul unui proiecte care vizează îmbunătățirea infrastructurii din municipiu. Prima oprire a edilului a fost pe șantierul pasajului suprateran ”Octav Băncilă”, obiectiv care urmează să facă legătură între cartierele Dacia/Alexandru cel Bun și Păcurari/Copou. Mihai Chirica s-a arătat mulțumit de modul în care se desfășoară lucrările la această importantă investiție, afirmând că cel mai târziu până la sfârșitul acestui an, pasajul urmează să fie redat circulației autovehiculelor și pietonilor. ”Vom lua toate măsurile pentru a lucra și pe timp friguros, dacă va fi cazul. Singurul lucru care ne-ar mai putea crea probleme la acest proiect este realizarea rampei de acces dinspre cartierul Păcurari, în rest totul este în regulă. Programul de lucru al municitorilor a fost prelungit la 12 ore pe zi, astfel încât să putem profita cât mai mult de vremea frumnoasă din aceste zile, pentru a urgenta cât mai mult finalizarea acestei investiții. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu constructorul există toate premisele ca până la sfârșitul acestui an să dăm drumul la circulație pe acest pasaj, în condiții de siguranță, așa cum prevăd normativele în vigoare”, a declarat primarul interimar al Iașului. Realizarea pasajului suprateran ”Octav Băncilă” este parte integrantă a proiectului european ”Axa de Dezvoltare Nord – Sud”, care a inclus, de asemenea, și reabilitarea mai multor artere de circulație din zona Alexandru cel Bun, Păcurari și Copou. Lucrările au fost executate de firma Const, cea care a câștigat licitația organizată de Primărie. Pasajul ”Octav Băncilă” este unul din cele mai importante proiecte de infrastructură realizate în ultimii ani în municipiul Iaşi, fiind singura construcție de acest fel construită în perioada postdecembristă. Proiectul axei de transport Nord – Sud, cu o valoare totală de aproximativ 85 milioane lei, cuprinde şi modernizarea străzilor din arealul deservit de pasajul Octav Băncilă, atât din cartierul Alexandru cel Bun, cât şi din cartierul Păcurari, printre care str. Sarmisegetuza, str. Strămoşilor, str. Tabacului, str. Columnei, str. Vitejilor, str. Muşatini, str. Plăieşilor, str. Petru Poni și str. Toma Cozma, în lungime totală de peste nouă kilometri. Următorul obiectiv vizitat de primar l-a constituit șantierul deschis pe Axa Sud a municipiului, care include, printre altele, și consolidarea și reabilitarea psarelei Nicolina. Mihai Chirica a anunțat că pe data de 16 decembrie va avea loc recepția finală a lucrărilor d ela acest pasaj, urmând ca până la sfârșitul anului să fie pus în circulație și traseul de tramvai nr. 9, care va face legătura între cartierele CUG/Nicolina și centrul orașului. ”Pasajul a atins ultima etapă în finalizarea sa. Au mai rămas de montat patru sau cinci stâlpi de susținere a rețelei de fir contact. Montarea corpurilor de iluminat stradat este și ea aproape finalizată, astfel încât pe 16 decembrie să putem recepționa această lucrare”, a spus edilul. Lucrările de consolidare și modernizare a pasajului suprateran ”Nicolina”, incluse în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a infrastructurii pe axa sud a municipiului. Valoarea contractului (în lei, fără TVA) a proiectului privind dezvoltarea axei de transport sud a municipiului Iaşi este de 65.246.541,78 lei. Câştigătoare a licitaţiei a fost desemnată asocierea de firme Viarom Construct SA, Mari Vila Com, Conest SA şi Vectra Service SR. Pe lângă consolidarea și modernizarea pasajului Nicolina, lucrările au inclus reabilitarea a 5,7 kilometri de stradă, dintre care 1,2 kilometri din strada Nicolina şi 2,7 kilometri din şoseaua Nicolina, precum și reabilitarea şi modernizarea a 8,2 kilometri de cale de rulare a tramvaielor. De asemenea, a fost reabilitată reţeaua stradală, pe o suprafaţă de 66.000 mp și au fost modernizați 30.000 mp de trotuare, fiind realizată și o pistă pentru biciclişti, cu o lungime totală de patru kilometri. (E.M.)