MAE: Atenționare de călătorie Belgia – Menținerea nivelului de alertă 4 în Bruxelles

logoMAEMinisterul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că guvernul belgian a decis menținerea nivelului de alertă teroristă la nivelul maxim pentru orașul Bruxelles, 4 pe o scară de 1 la 4, ceea ce semnifică ‘o amenințare serioasă și iminentă’. Stațiile de metrou rămân închise, trenurile periurbane suspendate, astfel că, din cauza lipsei mijloacelor de transport în comun, în cursul zilei de luni, 23 noiembrie 2015, școlile și universitățile din Bruxelles vor fi închise. Se recomandă locuitorilor capitalei belgiene, sa evite „locurile cu o concentrație mare de oameni,” cum ar fi „concerte, evenimente majore, gări, aeroporturi, transportul în comun” și centrele comerciale aglomerate. Ministerul Afacerilor Externe recomandă să se consulte pagina de Internet www.mae.ro și reamintește faptul ca cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește în siguranță’ (disponibilă gratuit în ‘App Store’ și ‘Google Play’), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar
situații speciale, adaugă MAE într-un Comunicat transmis AGERPRES.