Comisionul de interogare a soldului la cardul de debit este imoral și o să vină o perioadă dificilă pentru că va fi transpusă directiva privind contul de plăți de bază, a declarat, luni, într-o conferință de specialitate, Ruxandra Avram, șef serviciu Direcția Stabilitate Financiară în cadrul Băncii Naționale a României. ‘Vreau să aduc în atenție o nemulțumire, nu a mea personală, a celor care analizăm piața produselor financiare din punct de vedere al costurilor care, de multe ori, și nu îmi e frică să vă spun, sunt considerate puțin imorale. Am să vă dau exemplul unui singur cost. Sincer, nu mi se pare normal, cel puțin la cardul de debit — înțelegând disponibilitățile mele, să îmi cereți comision de interogare a soldului. Este, din punctul meu de vedere, un comision imoral. Eu îmi încredințez banii la dumneavoastră, pe ei nu primesc nimic, atâta timp cât ei sunt la vedere, în schimb sunt câteva comisioane inventate și considerate imorale. O să vină o perioadă dificilă pentru că transpunerea directivei privind contul de plăți de bază vă va obliga, practic, să vă aliniați cel puțin 10 produse în care concurența va fi foarte dură’, le-a spus Avram oficialilor din sectorul financiar. Potrivit acesteia, contul de plăți de bază este creat ‘în contextul marelui deziderat de incluziune financiară la nivel european’. ‘Este creat în scopul creșterii competitivității și creării posibilității tuturor prestatorilor de servicii de a-și oferi serviciile de oriunde și va trebui, peste noapte, să deveniți și competitivi inclusiv în ceea ce înseamnă comisioane și costuri aplicate consumatorilor’, a precizat reprezentantul BNR.