Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a prezidat şedinţa Comitetului interministerial pentru planificare strategică (CIPS), în cadrul căreia s-a discutat despre oportunitatea lansării negocierilor privind extinderea unor programe de asistență, între care proiectele de modernizare a sectorului agroalimentar „Agricultură Competitivă în R. Moldova”, realizat în parteneriat cu Banca Mondială, precum şi Programul japonez 2KR, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.Potrivit ministrului în exerciţiu al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula, proiectele menţionate au înregistrat progres şi au contribuit la dezvoltarea domeniului agricol al Republicii Moldova. În acest context, membrii CIPS au agreat propunerea privind pregătirea pentru negocierile cu Banca Mondială a finanţării celei de-a doua faze a Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P). Prima etapă a acestui proiect, care este în derulare în perioada 2013-2017, se realizează de Guvernul Republicii Moldova, Banca Mondială, Facilitatea Globală de Mediu și Guvernul Suediei. Bugetul total al proiectului, inclusiv contribuția Guvernului Moldovei, constituie circa 27 de milioane de dolari SUA. De asemenea, membrii CIPS au susţinut propunerea de extindere a Programului 2KR, prin intermediul căruia, pe parcursul a 15 ani, peste 3500 de producători agricoli au beneficiat de circa 7580 unităţi de tehnică nouă în condiţii avantajoase, dintre care peste 5400 de unităţi sînt deja răscumpărate şi transmise în proprietate. Proiectul 2KR a devenit unul dintre cei mai mari distribuitori de tehnică agricolă din Republica Moldova, iar cu echipamentul achiziţionat în cadrul proiectului este lucrată în prezent o suprafaţă de circa 40 la sută din totalul de teren arabil al ţării. Prin urmare, s-a decis înaintarea către partea niponă a solicitării de acordare a unei noi asistenţe tehnice, în scopul implementării tehnologiilor moderne în domeniul agricol al Republicii Moldova. Membrii CIPS au considerat oportună și examinarea posibilităţii de a continua colaborarea cu Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD), ţinînd cont de faptul că următoarea perioadă de finanțare a programelor investiţionale este planificată pentru perioada 2016-2018, iar Biroul de conducere al IFAD va aproba bugetul și alocarea banilor pe țări în luna decembrie 2015. Pe parcursul ultimilor 15 ani Republica Moldova a beneficiat de şase proiecte IFAD în sumă totală de peste 100 de milioane de dolari SUA. Un alt subiect de pe ordinea de zi a CIPS a vizat Strategia de Cooperare a Austriei cu Republica Moldova pentru perioada 2016-2020. Secretarul general al Guvernului, Serghei Palihovici a specificat că noua strategie vine să continue cadrul normativ în vigoare, ce stă la baza cooperări moldo-austriece şi care expiră la finele anului 2015. „Domeniile prioritare ce vizează noua strategie, de asemenea, se refera la educaţie, proiecte de infrastructură, inclusiv sisteme de aprovizionare cu apă, dar și aspecte transversale, cum ar fi: promovarea egalităţii de gen şi încurajarea participării femeilor în procesele politice și socio-economice”, a menţionat Secretarul general al Guvernului. Comitetul interministerial pentru planificarea strategică este o structură funcţională de competenţă generală, fără personalitate juridică, prezidată de Prim-ministru şi constituită din membri ai Guvernului şi reprezentanţi ai Cancelariei de Stat. Activitatea Comitetului este reglementată prin Hotărîrea de Guvern nr. 838 din 09 iulie 2008.