Primarii din județ, convocați marți la Prefectură

 

prefectura_iasi_1__2__1_Marți, 24 noiembrie, începând cu ora 12.00, în Sala Mare a Prefecturii va avea loc o întâlnire de lucru, la care au fost convocați primarii unităților administrativ teritoriale din județul Iași, reprezentanți ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași (OCPI), Agenția Domeniilor Statului Iași (ADS), Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Iași (IJSU). Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Iași, Felix Guzgă, pe ordinea de zi a ședinței sunt înscrise patru puncte, cele mai impoirtante dintre acestea referindu-se la prezentarea procedurilor de retrocedare privind persoanele validate și înscrise în anexele de validare la legile fondului funciar cu suprafețe de teren din patrimoniul ADS, plata de către OCPI a cofinanțării activității de inventariere a terenurilor conform prevederilor OUG 8/2014 // Probleme întâmpinate în executarea documentaţiilor necesare finalizării aplicării legilor fondului funciar ca urmare a lipsei specialistului cadastru din cadrul unității administrativ teritoriale(OCPI), stadiul privind pregătirile pentru anotimpul rece; prelucrarea ultimelor măsuri şi dispoziţii transmise de către MAI pe această linie (IJSU). De asemenea, în cadrul întâlnirii va fi făcută publică o informare a MDRAP privind programarea investiţiilor noi în domeniul locuinţelor sociale în județul Iași. (E.M.)