România a obținut 23 de medalii de aur și opt de argint dar și 29 de premii speciale la Salonul de la Bruxelles

 

medaliiUn număr de 31 de invenții românești au participat la Concursul internațional Bruxelles – EUREKA, eveniment dedicat inventicii, organizat în cadrul Salonului INNOVA, 19-21 noiembrie 2015, Bruxelles, Belgia, invențiile românești obținând 23 de medalii de aur și opt de argint și 29 de premii speciale, a declarat marți rectorul UPB Mihnea Costoiu într-o conferință de presă. „Au fost 31 de invenții românești la Salonul de la Bruxelles. S-au obținut 23 de medalii de aur și opt de argint și 29 de premii speciale. A fost o reușită mare a delegației României, cea mai mare reușită la un salon. Fără doar și poate România a fost cea care în acest an a fost recordmanul delegațiilor”, a spus Costoiu. El a precizat că UPB a obținut la EUREKA 14 medalii și a subliniat că numai invenția medicală „Proteză de șold scurtă femurală cervicală” a câștigat cinci din aceste medalii. Mihnea Costoiu a spus că pe mandatul său de ministrul al Cercetării s-a reușit finanțarea cu preponderență a cercetării aplicative. „Sunt foarte multe produse care s-au transformat în produse vandabile. Am crescut finanțarea de la 70 de milioane de euro pentru cercetare în zona publică în 2013 din bani europeni la 1,2 miliard de euro la finalul anului 2015. Din acești bani circa 34-36% sunt dedicate numai cercetării medicale. Sunt institute și clinici de cercetare renumite: profesorul Cercel face o nouă clinică la Institutul Matei Balș, doamna profesor Dorobanțu la Spitalul de Urgență Floreasca”, a afirmat rectorul UPB.