Local

James Arthur va concerta la Iași de 1 Decembrie  

james arthurDupă ce nu a mai ajuns să concerteze la Iași, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, din cauza bâlbâielilor Primăriei, cunoscutul artist britanic James Arthur va ajunge, totuși, în capitala Moldovei, pe 1 Decembrie. Solistul va susține un concert extraordinar în Piața Palatului Culturii, începând cu ora 20.00. Anunțul a fost făcut marți, 24 noiembrie, într-o conferință de presă, susținută la Palatul Roznovanu, de primarul interimar Mihai Chirica, același care, în luna octombrie, îl dădea drept ”sigur” pe cântărețul britanic că va concerta la Iași. ”Într-adevăr, de data aceasta, după îndelungi căutări, imposibilul devine posibil, în sensul că James Arthur vine la Iași și acest lucru l-am putut spune doar azi, pentru că am așteptat să o spună cu gura lui. Avem promisiunea declarată a celui care a devenit o vedetă a regiunii de nord-est, fără să fie prezent niciodată aici, asta datorită unei încurcături a vechii echipe”, a declarat, pompos, Mihai Chirica. Pentru a fi și mai convingător, edilul a prezent ziariștilor un clip în care James Arthur confirmare sosirea la Iași pe 1 Dececembrie. Fost câștigător al ediției din 2012 a popularei emisiuni de televiziune X Factor din Marea Britanie, James Arthur a cucerit fanii de pe întreg mapamondul cu piesa ”Impossible”, carea devenit în scurt timp numărul 1 în topurile internaționale. Pe lângă ”Impossible”, James Arthur a lansat și alte piese cu mare priză la public, precum ”Recovery”, ”Supossed”, You’re Nobody ‘til Somebody”, sau ””Get Down”. Anul trecut, James Arthur a concertat la București, în noaptera de Revelion, alături de alți artiști români și de peste hotare, prestația sa fiind apreciază ca atare de către fani. (E.M.)

Related Articles

Back to top button