Biroul Francez din cadrul Casei Prieteniei din Suceava găzduiește, miercuri, sub genericul ”Ionesco au carrefour des cultures”, în cadrul ”după-amiezilor francofone”, manifestări culturale dedicate aniversării a 106 ani de la nașterea dramaturgului Eugene Ionesco. Evenimentul, organizat de elevi ai Liceului Tehnologic ”Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni și ai Liceului Tehnologic ”Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, coordonați de profesorii Briana Belciug, Adriana Duceac și Alexandra Sîrghi, include prezentări despre viața și activitatea dramaturgului, lecturi, jocuri de rol, audiții și vizionări ale unor piese de teatru, o expoziție de grafică cuprinzând lucrări ale elevilor pe tematica pieselor lui Ionesco. ”Manifestarea va prilejui un adevărat festival al creativității, imaginației și talentului, un omagiu adus celor două culturi pe care Eugene Ionesco le reprezintă”, a spus profesorul Alexandra Sîrghi. Potrivit organizatorilor, activitatea din cadrul Biroului Francez are ca obiective principale sensibilizarea tinerilor la ideea de cultură, descoperirea spațiului cultural româno-francez, deschiderea spre un gen literar ce vizează atragerea tinerilor în sălile de teatru.