Breaking News

Centru de voluntariat unic în țară, deschis de Fundația Serviciilor Sociale Bethany la Răducăneni

centru de voluntariatÎncepând din luna septembrie, în comuna ieșeană Răducăneni funcționează un Centru de Voluntariat,  unde aproximativ 70 de tineri și 70 de vârstnici cu boli cronice și/sau cu dizabilități, alături de alți membrii ai comunității, desfășoară săptămânal mai multe activități de socializare. Centrul a fost înființat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, în parteneriat cu Liceul Teoretic ”Lascăr Rosetti” și Unitatea Medico-Socială din localitate, în cadrul proiectului ”Țelul – Voluntari de toate vârstele!”, derulat în perioada septembrie 2014 – noiembrie 2015. La mai bine de un an de la implementarea proiectului, reprezentanții Fundației Serviciilor Sociale Bethany, alături de conducerile Liceului Teoretic ”Lascăr Rosetti” și ai Unității Medico-Sociale din Rădăcăneni, precum și a voluntarilor, au prezentat rezultatele înregistrate până acum în cadrul acestei inițiative. “Mâine este ziua domnului Mitică. Poate asta nu înseamnă foarte mult pentru omenire, dar este un eveniment important pentru noi, voluntarii proiectului ”Țelul: Voluntari de toate vârstele!” și unul cu adevărat miraculos pentru rezidenții Unității Medico-Sociale din Răducăneni, unde noi avem șansa să activăm ca voluntari. Ne-am organizat bine și vom avea tort, sucuri, dar mai ales chitară, trompetă și două voluntare care iubesc muzica populară. Domnul Mitică este un om micuț, cu spatele arcuit ca o harpă, cu ochi pătrunzători și zâmbet de spiriduș. Se mișcă greu și vârsta, boala și singurătatea l-au trimis să trăiască într-o lume a gândurilor și amintirilor amestecate. Asta nu e neaparat rău, pentru că domnul Mitică poate fi în același timp profesor de muzică, trompetist într-o fanfară, clăpar sau cântăreț de muzică populară. Din luna august dumnealui se pregătește pentru acest 26. A primit un cojoc cu motive populare și l-a purtat din august până acum, în fiecare din zilele în care voluntarii vin la centru. A trecut cu răbdare peste căldură, a suportat greutatea lui și a avut grijă să nu îl murdărească la atelierul de pictură. E cojocul lui norocos! Sub cojoc, ascunse bine, stau cele 20 și ceva de pagini cu compoziții muzicale ale domnului Mitică. Sunt foi criptate, un fel de hieroglife magice care se transformă în versuri despre iubire, despre mame și copiii lor, despre petrecere și zile de naștere, despre singurătate și lacrimi sau, de cele mai multe ori, despre toate în același timp. Recunosc că nu reușesc să înțeleg mereu despre ce cântă domnul Mitică, dar mă simt norocos că pot fi beneficiarul unui zâmbet cald și al unei strângeri de mână sfioase și catifelate. Ăsta este de fapt marele meu câștig!”, a declarat Eduard Andrei Bișog, voluntar în proiectul ”Țelul – voluntari de toate vârstele”, implementat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany la UMS – Răducăneni. Acestea sunt gândurile pe care Edi, unul dintre voluntarii proiectului ”Țelul – Voluntari de toate vârstele!” le-a așternut pe foaie cu ocazia aniversării domnului Mitică, rezident al Unității Medico-Sociale din Răducăneni. Înființarea centrului de voluntariat la Răducăneni a fost principalul scop vizat de proiect. Necesitatea implementării sale a fost dată de insuficiența oportunităților de voluntariat în mediul rural, fapt care duce  și la pierderea unor oportunități importante de dezvoltare comunitară. În perioada derulării proiectului “Țelul – Voluntari de toate vârstele!”, au avut loc activități comune menite să încurajeze implicarea în comunitate și solidaritatea între generații. Printre activitățile principale ale proiectului se regăsesc: Ateliere de socializare pentru vârstnici (de poezie, memorie, pictură, lucru manual, grădinărit), evenimente speciale, precum: Expoziția fotografică (iunie 2015), Ziua persoanelor vârstnice (11 iunie 2015), Gala voluntarilor (26 august 2015), campania ”Când Voluntariatul înseamnă Implicare, Bătrânețea nu înseamnă Renunțare” (iunie- august 2015), organizarea unei Rețele Consultative de Lucru privind stabilirea unei propuneri de curriculum la decizia școlii privind voluntariatul etc.  Sustenabilitatea proiectului a fost asigurată prin realizarea tuturor demersurilor legale pentru ca Centrul de Voluntariat Răducăneni să dobândească personalitate juridică. Va deveni astfel unul dintre puținele centre de voluntariat din mediul rural cu statutul oficial, atestat de Ministerul Justiției drept Asociația Centrul de Servicii Comunitare și Voluntariat “Feel 4U”. Pentru ca activitățile desfășurate aici să poată continua, echipa Fundației Bethany a oferit suport și consiliere în toată această perioadă. Au avut loc sesiuni de informare despre modele de bună practică în funcționarea unui centru de voluntariat, despre rolurile pe care și le asumă fiecare membru, ce trebuie să știe despre legislația din domeniu, cum se stabilesc misiunea, viziunea și planul strategic al acestuia, dar și despre metodele prin care se pot accesa resursele din comunitate și fondurile europene. Proiectul ,,Țelul: Voluntari de toate vârstele!” a fost finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Valoarea proiectului se ridică la 83.840 euro, din care 75.000 euro reprezintă finanțarea nerambursabilă, iar 13.840 euro constituie contribuția proprie a Fundației Serviciilor Sociale Bethany. (E.M.)