Breaking News

Expoziție omagială, deschisă la Palatul Roznovanu, de Ziua Națională a României

expozitie la palatIstoria revine la Palatul Roznovanu, sediul Primăriei municipiului Iași, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Înaintea marii sărbători, în seara de luni, 30 noiembrie, între orele 17.00 şi 21.00, palatul va fi deschis publicului, pentrru un eveniment special. Edificiul va găzdui o expoziţie care dorește să aducă ieşenilor memoria oraşului din perioada 1916 – 1918, când a fost capitală de război. În acea perioadă, Iaşul a găzduit familia regală şi conducerea politică a ţării, de aici fiind construită Marea Unire. Deschiderea oficială a expoziţiei de la Palatul Roznovanu va avea loc luni, 30 noiembrie, ora 17.00. Potrivit organizatorilor, exponatele sunt puse la dispoziţie de partenerii municipalităţii în acest proiect, respectiv Complexul Muzeal Moldova, Brigada 15 Mecanizată ”Podu Înalt” şi Arhivele Naţionale – filiala Iaşi. Pentru celebrarea Zilei Naţionale a României, Palatul Roznovanu va fi iluminat în culorile tricolorului românesc atât pe 30 noiembrie, cât şi pe 1 decembrie. (E.M.)