O nouă campanie de promovare a obiceiurilor și tradițiilor de Crăciun, organizată de Asociația Communio

 

promovare obiceiuriCa în fiecare an, în preajma Crăciunului, Asociația Communio organizează o campanie de promovare a obieceiurilor și tradițiilor acestei sărbători. ”Cea mai mare şi frumoasă sărbătoare a creştinătăţii – Crăciunul – riscă să devină doar o sărbătoare a consumismului şi a agenţilor economici dacă noi, creştinii nu vom reînvia frumoasele tradiţii ale bunilor şi străbunilor noştri. Toate obiceiurile creştine de iarnă se practică în jurul casei, cu cei apropiaţi si dragi, aşa ca din nou campania noastră are în centrul său, pe lîngă biserică, familia. Campania de anul acesta a fost practic declanşată odată cu Lăsatul Secului. În cele 40 de zile de post, membrii Asociaţei Communio şi simpatizanţii şi-au propus să promoveze cât mai mult tehnicile de realizare a Stelelor de Crăciun, în parohii, în şcoli, în comunităţi. În acelaşi timp, vor fi distribuite şi promovate în toate mediile colindele tradiţionale (text şi audio-video)”, a declarat Eugenia Burdea, președintele Asociației Communio. Astfel, în cadrul campaniei din acest an, pe 20 decembrie vor fi expuse public steluţe de Crăciun confecţionate de creştinii care s-au implicat în cadrul acestui proiect. Expoziţia se va desfăşura la Biserica ”Sfântul Prooroc Daniel” din Iaşi şi va fi prezentată de Ovidiu Focşa, muzeograf la Complexul Muzeal Naţional ”Moldova“ Iaşi Momentul culminant al campaniei este, ca şi în anii anteriori, Ajunul Crăciunului, atunci când ieșenii sunt așteptați la Mitropolie, pentru a asculta Sfânta Slujba de Vecernie şi colinde tradiționale. Pentru cei care doresc să se implice în campanie şi vor să afle cum se împodobeşte o stea de Crăciun – pentru folosul propriu sau pentru a le arăta tehnica, mai departe, copiilor –  Asociaţia Communio organizează sesiuni de lucru la sediul său în fiecaree joi,  între orele 08.00 – 10.00 sau seara, între 18.00 – 20.00. (E.M.)