Viceprim-ministrul, ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a participat ieri, la Tbilisi, la cea de-a 6-a reuniune informală a miniştrilor de Externe din cadrul Parteneriatului Estic. La eveniment au fost prezenți Comisarul European pentru Politică de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, și Secretarul General adjunct al Serviciului European de Acțiune Externă, Helga Schmid, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Discuţiile au vizat evoluțiile de după Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga și revizuirea Politicii Europene de Vecinătate, prezentată în Comunicarea comună a Comisiei Europene şi Înaltului Reprezentant UE la 18 noiembrie curent. În context, şefa diplomaţiei de la Chişinău a salutat noua abordare a respectivei politici, în special concentrarea pe stabilitate, dezvoltare economică și dimensiunea de securitate. De asemenea, ministrul în exerciţiu a accentuat importanța unei abordări flexibile și diferențiate a cooperării pe viitor cu țările din vecinătate, cu precădere în cazul celor angajate într-un proces de asociere politică și integrare economică cu UE.
Vorbind despre nivelul de realizare a obiectivelor fixate în Declarația de la Riga, oficialul moldovean a reiterat faptul că Republica Moldova este ferm angajată în procesul de implementare a Acordului de Asociere, inclusiv a componentei ce vizează Zona de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător. De asemenea, continuă să se exercite într-un mod exemplar procesul de valorificare a regimului de călătorii fără vize în UE. Au fost menționate și eforturile de consolidare a cooperării moldo-comunitare în domenii precum managementul frontierei, migrația, protecția civilă, dezvoltarea proiectelor de eficiență energetică, de susținere a antreprenorilor, în particular a celor din zonele rurale.
O sesiune specială în cadrul evenimentului a fost dedicată aspectelor de securitate. Participanții au fost unanimi în aprecierea riscurilor ce afectează stabilitatea și pacea la nivel internațional, dar și în interesul de a coopera în diverse formate, inclusiv cele ce vizează managementului crizelor și consolidarea securității cibernetice.