Numărul supraviețuitorilor din rândul copiilor diagnosticați cu cancere este din ce în ce mai mare, a declarat joi șeful Secției de oncologie pediatrică de la IOB, Monica Dragomir, la o conferință de specialitate, unde a prezentat date comunicate de Societatea Europeană de Oncologie Pediatrică. „În fiecare an, sunt diagnosticați 35.000 de copii, adolescenți cu cancer, dintre care 15.000 de cazuri la categorie de vârstă sub 15 ani, 20.000 de la categoria de vârstă 15-24 de ani. Din fericire 80% pot fi vindecați prin tratament multidisciplinar modern astfel încât se crede că între 300.000 și 500.000 de cetățeni ai Europei sunt supraviețuitori ai unui cancer din copilărie. Din păcate, 20% până la 40% dintre aceștia experimentează, au efecte secundare tardive ale bolii sau ale tratamentelor oncologice pe care le-au avut. Din păcate 6.000 de tineri și copii mor în fiecare an de cancer. Pentru ei nu se poate face nimic, dar pentru ceilalți putem face multe lucruri pentru ameliorarea calității supraviețuirii. Supraviețuirea copiilor cu cancer a avut o evoluție absolut spectaculoasă comparabil cu cancerele adultului. Dacă în anii ’70, rata de supraviețuire, de vindecare era undeva la 50% ea a crescut încet până în anii 2000, după care în prezent se situează în medie în jur de 80%”, a afirmat medicul, citând Societatea Europeană de Oncologie Pediatrică. Monica Dragomir a precizat însă că în cazul unor cancere nu s-au înregistrat progrese nemaipomenite în ultimii 30-40 de ani, astfel încât supraviețuirea rămâne aproape de 60% în tumori cerebrale și peste 60-65% în sarcoame osoase și de țesuturi moi. „Sunt o serie de cancere în care rata de vindecare este de peste 90% — Limfom Hotkin 95%, nefroblastom peste 92%, retino blastom 95%. Iar în ceea ce privește tumorile cu celule germinale virtual se pot vindeca chiar în cazuri metastazate în proporție de 100%”, a spus Dragomir. Potrivit acesteia, în cazul leucemiilor, diferența de vindecare între România și statele dezvoltate este de 6-7% în cazul limfoamelor, iar în cel al tumorilor cerebrale nu există diferențe.