Pentru cele şapte posturi în Consiliul de Administraţie al Electrica s-au înscris 14 candidaţi

Pentru posturile de membri în Consiliului de Administraţie al Electrica (EL) s-au înscris 14 candidaţi, printre aceştia fiind şi actualii membri, demişi în urma deciziei acţionarilor de a trece de la un CA format din cinci membri la unul cu şapte.Acţionarii Electrica au aprobat, la mijlocul lunii noiembrie, propunerea Ministerului Energiei de schimbare a actului constitutiv al companiei pentru trecerea de la un Consiliu de Administraţie cu cinci membri la unul cu şapte membri. Decizia presupune demiterea actualului Consiliu şi numirea de noi membri. Totodată, acţionarii au fost convocaţi pe 14 decembrie pentru a alege un nou Consiliu de Administraţie.Cei cinci membri ai actualului Consiliu au fost înscrişi de drept pe lista candidaţilor.Aceştia sunt Victor Cionga – preşedinte CA, Michael Adriaan Maria Boersma, Arielle Malard De Rothschild, Cristian Busu şi Ioana Alina Drăgan, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Electrica.Ioana Drăgan, şef de direcţie în cadrul Ministerului Energiei, a devenit membru provizoriu pe locul rămas vacant după demisia din consiliu a lui Victor Grigorescu, noul ministru al Energiei.Dintre cei trei potenţiali candidaţi selectaţi de agenţia de recrutare independentă Pedersen & Partners, a fost propus doar Andrei Hareţ, de către fondul NN Pensii SAFPAP. Ceilalţi doi posibili candidaţi, Roland Teufel şi Anca Ioan, nu au fost propuşi, întrucât nu au obţinut susţinere din partea acţionarilor. Hareţ are experienţă de peste 18 ani în funcţii de management pentru SABMiller şi BAT.Ministerul Energiei, care deţine cea mai mare participaţie la Electrica, cu 48,78% din titluri, a propus doi candidaţi, Constantin Bulac şi Corina Georgeta Popescu. Bulac este decanul Facultăţii de Energetică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în timp ce Corina Popescu este şef de departament la OMV Petrom. Aceasta a lucrat anterior şi pentru companii din energie, printre care chiar Electrica în perioada 1998-2006.Alţi doi candidaţi au fost propuşi de persoane juridice, Bogdan George Iliescu de către Swiss Capital şi Pedro Mielgo Alvarez de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). BERD este al doilea acţionar al Electrica, după statul român, cu o participaţie de 8,65%.Iliescu este în prezent director executiv BRD – Groupe Societe Generale Departamentul Corporate Finance, dar şi membru al Consiliului de Administratie al Transgaz (TGN). Pedro Alvarez conduce fondul Nereo GreenCapital, înregistrat în Luxemburg, din postura de preşedinte, în timp ce la compania spaniolă Madrilena Red de Gas deţine postul de preşedinte neexecutiv.Alţi patru candidaţi au fost propuşi de unul sau mai mulţi acţionatri persoane fizice. Aceştia sunt Stelian Gal – manager de proiect al Romanian Energy Center, Ovidiu Demetrescu – directorul general al companiei de proiect Hidro Tarniţa, Mihai Păun – consilier la European Network of Transmission System Operators for Electricity şi vicepreşedinte al Romanian Energy Center, dar şi Graţian Mircea Ilie directorul general al firmei de consultanţă MGI International Advisors.