Ziua Sfântului Andrei, ocrotitorul României, când se testează belşugul din noul an

Credincioşii îl prăznuiesc luni pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, numit şi „Cel dintâi chemat” întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată cunoscută pentru obiceiul de a pune grâu la încolţit pentru testarea belşugului din anul următor.Conform Bibliei, Andrei este fratele apostolului Petru. Originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, ei aveau o casă în Capernaum şi erau pescari.Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când a văzut, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan arătând către Iisus şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”, Andrei l-a urmat pe Hristos, spunându-i fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos”. De aceea Andrei a fost numit „Cel dintâi chemat”.Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon, ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după el”.În Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menţionat doar de două ori: la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când, împreună cu Filip, l-a înştiinţat pe Iisus că nişte elini, veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, voiau să-l vadă.Numele „Andrei” derivă din grecescul „Andreas”, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.Tradiţia Bisericii arată că, după înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorţi ca să meargă în toată lumea pentru propovăduire. Atunci, lui Andrei i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (în prezent Dobrogea) şi până în Crimeea.Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus Crucea Sfântului Andrei.Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat „Ocrotitorul României”. Acelaşi for de conducere al Bisericii a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată sărbătoare bisericească naţională.Ziua Sfântului Andrei a fost declarată prin lege sărbătoare publică şi este zi liberă din 2012.Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, în 30 noiembrie, în calendarele ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el este sărbătorit la 9 mai, data primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre momentele în care bariera dintre văzut şi nevăzut se ridică. „Andreiu’ cap de iarnă”, cum îi spun bucovinenii, permite astfel interferenţa planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenţa oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii, ţăranul român foloseşte usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, coteţele, uşile şi ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, ca să alunge duhurilor rele la oameni şi animale.În noaptea Sfântului Andrei se desfăşoară, astfel, cea mai importantă „acţiune”: păzitul usturoiului. Fete şi flăcăi veghează şi petrec, tocmai pentru ca usturoiul să capete calităţile necesare pentru a-i proteja împotriva primejdiilor. De asemenea, usturoiul purtat la brâu va servi drept remediu terapeutic şi va aduce peţitori.Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor şi a câmpurilor, se aduc în casă crenguţe de vişin, care, dacă vor înflori până la Crăciun, este semn de belşug. Un alt obicei este de a pune grâu într-o oală de pământ, pentru a vedea rodnicia ogoarelor, dar şi a casei gospodarului în noul an.Tradiţia mai spune că fetele, în ajunul Sfântului Andrei, încearcă să-şi afle viitorul. Astfel, ele aruncă în apă plumb sau cositor topit, care întărindu-se prefigurează chipul viitorului soţ. Tot pentru a-şi vedea ursitul, fetele stau peste noapte în faţa unei oglinzi, mărginite de două lumânări, până ce zăresc chipul acestuia.Unii bătrâni observă cerul în noaptea de Sfântul Andrei şi prezic dacă noul an va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dar şi dacă va fi pace sau război.

Multe biserici au ca ocrotitor pe Sfântul Andrei , dar cel mai mare pelerinaj are loc la Peştera Sfântului Andrei în Dobrogea lângă satul Ion Corvin.Peştera Sfntului Apostol Andrei este o biserică săpată în stâncă, amplasată la baza unui mic munte împădurit. În peşteră este un pat mic din piatră pe care se crede că stat Sfântul Andrei.Despre cum a fost descoperită peştera nu se ştiu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani, pâna la Războiul de Independenţă din anul 1877, sub stăpânire otomană.Se ştie însă că, în anul 1918, un mare avocat din Constanţa, pe nume Jean Dinu, în timp ce era în călătorie prin această zonă, în urma unui vis care s-a repetat, a găsit Peştera Sfantului Apostol Andrei.Peştera era înconjurată de pădure, copacii ajungeau până aproape de intrare şi acolo nu locuia nimeni. El a curăţat peştera a construit un mic corp de chilii.Peştera Sfântului Andrei este loc de pelerinaj pe tot parcursul anului.