Morții de la Colectiv au fost pomeniți, luni, de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la finalul Sfântei Liturghii de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.
Slujba a fost oficiată împreună cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Patriarhală din București.
Patriarhul i-a pomenit pe rând, pe nume, pe cei decedați la Colectiv, rugându-se pentru odihna lor veșnică.
De asemenea, patriarhul a pomenit și victimele din atentatele de la Paris și din Mali.
În cuvântul de învățătură rostit la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, Întâistătătorul BOR a afirmat că ziua de pomenire a acestui sfânt reprezintă sărbătoarea creștinismului românesc, a unității în credință a poporului nostru.
„Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, ne cheamă la a mărturisi credința apostolică primită de la el, a-l iubi pe Hristos și Biserica Sa, și a lucra pentru unitate în credință și unitate națională spre slava Preasfintei Treimi și demnitatea poporului român”, a mai spus patriarhul.
Creștinii ortodocși și romano-catolici îl prăznuiesc, luni, pe Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, deoarece a propovăduit creștinismul pe acest teritoriu și a botezat primii locuitori pe țărmul apusean al Mării Negre. Potrivit scrierilor, după porunca lui Iisus de a face cunoscută Evanghelia în lume, lui Andrei, cel dintâi chemat la apostolie, i-a revenit prin sorți și zona Mării Negre, el propovăduind creștinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia și Bizanț (Constantinopol).