Amenzi pentru lipsa autorizațiilor de funcționare, aplicate agenților economici din municipiu

 

amenzi aplicateÎn ultima săptămână, inspectorii din cadrul Serviciului control din cadrul Primăriei au efectuat mai multe verificări la agenţii economici, persoane fizice şi juridice, din municipiu. În urma acestor controale au fost întocmite 30 de procese verbale de contravenţie, cu amenzi în sumă totală de 26.300 de lei. Printre acestea, inspectorii au aplicat 24 amenzi în sumă de 46.900 de lei pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare (unităţi de alimentaţie publică / comercializare produse alimentare şi nealimentare / prestări servicii) / nerespectarea obiectului de activitate, o amendă de 2.000 de lei pentru lipsa contractului de folosință a unei terase sezoniere, două amenzi în sumă de 1.000 de lei pentru nerespectarea unor somații de salubrizare a spațiilor verzi administrate de asociațiile de proprietari și două amenzi în sumă de 1.000 de lei pentru nerespectarea unor somații de salubrizare a unor terenuri (str. Smârdan nr. 60). De asemenea, în urma controalelor au fost emise două somații pentru salubrizarea unor terenuri virane (șos. Nicolina nr. 175, șos. Păcurari nr. 22), 11 somații pentru ridicarea unor autoturisme avariate, abandonate pe domeniul public, o somație pentru refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețeaua publică de apă (bd. Țuțora nr. 13) și două somații pentru refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețeaua publică de gaz (bd. N. Iorga nr. 36, al. Decebal nr. 10). (E.M.)