Skoda, subsidiara din Cehia a grupului Volkswagen, va reduce producția la sfârșitul anului

Skoda Auto, subsidiara din Cehia a grupului Volkswagen, va reduce producția la sfârșitul anului prin micșorarea numărului de ture de lucru și renunțarea la schimburile de sâmbătă, care erau obișnuite în anii precedenți, a anunțat miercuri publicația cehă ‘Mlada Fronta Dnes’, citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Reuters.Măsurile au fost adoptate ca răspuns la încetinirea vânzărilor pe piețele europene, iar reducerea turelor de lucru va implica renunțarea la cele trei schimburi care se ocupau de producția modelelor Fabia și Rapid.
Publicația cehă nu a precizat care va fi impactul reducerilor asupra producției Skoda din acest an.
Un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru ‘Mlada Fronta Dnes’ că negocierile sunt încă în desfășurare și compania nu poate comenta înainte de finalizarea discuțiilor.
În 2014, Skoda a vândut pentru prima dată peste un milion de vehicule. În ultimele luni, livrările lunare au scăzut, pe fondul declinului înregistrat în Rusia și Europa de Est. În perioada ianuarie — octombrie 2015, vânzările Skoda au totalizat 879.900 de unități.
Scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a izbucnit în 18 septembrie, iar VW a pierdut peste 20 miliarde de euro din capitalizarea bursieră. În septembrie și octombrie, vânzările grupului Volkswagen pe piața americană au crescut ușor.
Producătorul auto a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.