Documente false, descoperite la Sculeni

false la sculeniPoliţiştii de frontieră ieşeni au depistat un cetăţean român, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea. În data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, judeţul Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul român O.C., în vârstă de 36 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în Bulgaria. ”La controlul specific, lucrătorii noştri au stabilit faptul că certificatul de înmatriculare şi certificatul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, acestea fiind false. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul din municipiul Alba Iulia, contra sumei de 1.400 euro şi nu are cunoştinţă de neregulile constatate de lucrătorii noştri”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulaţie în România. (E.M.)