Ski: Lindsey Vonn a câștigat ”supergenerala” de la Lake Louise

lindsey vonnLindsey Vonn a câștigat super-G-ul desfășurat în stațiunea canadiană Lake Louise, după ce în precedentele două zile se impusese în ambele curse de coborâre programate în aceeași zonă din statul Alberta. Este pentru a treia oară în carieră când Vonn obține victorii în cele trei curse de la Lake Louise după seriile din 2011 și 2012. În total, Vonn a ajuns la 70 de victorii în Cupa Mondială de schi alpin, 18 dintre acestea fiind înregistrate la Lake Louise. Două austriece au completat podiumul: Tamara Tippler, care a încheiat prima dată în carieră în Top 3 într-o etapă din Cupa Mondială, și Cornelia Hütter. Întârzierea ambelor a fost de peste o secundă față de Vonn, scrie oricesport.ro. Grație triplei de la Lake Louise, Vonn a devenit lider în clasamentul sezonului Cupei Mondiale, cu 300 de puncte, depășind-o pe compatrioata sa Mikaela Shiffrin care totalizează 296 de puncte. Următoarele două etape ale sezonului au loc la Are, în Suedia. Pe 12 decembrie este programat un slalom uriaș, iar a doua zi are loc un slalom.