Consiliul Legislativ din Suedia a respins luni proiectul prin care guvernul solicita dreptul de a impune controale mai stricte la frontiere și de a închide, din motive de securitate, traficul rutier pe podul Oresund, care face legătura cu Danemarca, transmite Reuters. Suedia a impus controale temporare la frontiere la începutul lunii noiembrie, pentru prima oară după mai mult de două decenii. Săptămâna trecută, guvernul a anunțat că pregătește o lege prin care vor deveni obligatorii controalele de identitate pentru pasagerii din toate mijloacele de transport care intră pe teritoriul țării, scopul fiind de a reduce numărul solicitanților de azil. Textul prevede și posibilitatea închiderii temporare, din motive de securitate, a traficului rutier pe podul Oresund — nu însă și a celui feroviar — și pe alte căi rutiere de intrare în Suedia. ‘Propunerea a fost pregătită în mare grabă. Acest lucru este deosebit de grav întrucât propunerea este similară legii marțiale’ și ar încălca dreptul refugiaților de a cere azil în Suedia, a explicat Consiliul Legislativ decizia luată. Acesta nu poate invalida proiectele de legi, dar este neobișnuit ca parlamentarii suedezi să nu țină cont de opinia sa. În cazul în speță însă, un reprezentant al guvernului de centru-stânga a declarat, pentru agenția de presă TT, că executivul nu intenționează să retragă textul propus. ‘Consiliul Legislativ face o evaluare diferită de a guvernului în ce privește gravitatea situației actuale a refugiaților. Evaluarea guvernului a rămas neschimbată’, a declarat Erik Brom Anderson, secretar de stat la Ministerul Infrastructurii. Podul Oresund, care leagă Copenhaga, capitala daneză, de Malmo, al treilea oraș suedez, este intens folosit de navetiști și pentru traficul de mărfuri, fiind traversat zilnic de circa 20.000 de autovehicule. Ministrul pentru infrastructură, Anna Johansson, a declarat că închiderea podului Oresund va fi o măsură extremă, la care se va apela doar în situații de urgență. ‘Intenția noastră și speranța noastră sunt că nu vom fi nevoiți să recurgem la această posibilitate legală’, a declarat Anna Johansson. Suedia, țară cu 9,6 milioane de locuitori, a decis recent înăsprirea legislației sale permisive în materie de azil, după ce Agenția pentru Imigrație a anunțat că în acest an se așteaptă sosirea a până la 190.000 de solicitanți de azil.