Capgemini Services Romania, parte a grupului Capgemini, unul din cei mai importanți furnizori globali în domeniul consultanței, serviciilor de tehnologie și a serviciilor de outsourcing, sărbătorește șase ani de activitate în Iași.
În Iași, Capgemini și-a deschis sediul în 2009, iar din anul 2013 compania este prezentă în clădirea United Business Center 3 din ansamblul urbanistic Palas, unde ocupă o suprafaţă de 2.400 mp. În prezent, Capgemini numără aproximativ 350 de angajați. Centrul din Iași oferă servicii de IT outsourcing unor clienți recunoscuți la nivel mondial. Având angajați tineri, bine pregătiți și entuziaști, cu o medie de vârstă de 25 de ani, Capgemini Iași oferă fiecărui membru al echipei posibilitatea de a-și dezvolta potențialul: doar în acest an,compania a promovat intern 100 de angajaţi și plănuiește să depășească 400 de angajați, în total, în primele trei luni ale anului 2016.
„Punem accentul pe dezvoltarea internă a talentelor de care avem nevoie pentru a ne îndeplini ambiția de a fi partenerul ales de clienții noștri în optimizarea infrastructurii lor IT, pentru a aduce adevărată valoare business-ului lor. Abordarea noastră, <<promote first, hire second>>, s-a dovedit a fi simplă, dar foarte eficientă de-a lungul anilor. Rata promovărilor interne depășește cu mult recrutarea externă și am reușit să raportăm rezultate impresionante, prin dezvoltarea unor programe solide și continue de învățare și dezvoltare, asociate cu planificări de carieră și mentorat”, afirmă Teodora Alida Cucinschi, Centre Delivery Manager.
Programele de dezvoltare continuă, oferite de Capgemini, se adresează mai multor arii relevante din sfera de afaceri a companiei, de la leadership și management, la coaching, time management și limbi străine. Se pune, astfel, accent pe beneficiile pe termen lung aduse de certificări, precum cele tehnice, ITIL sau PRINCE 2.
Compania are un parteneriat de lungă durată cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, instituţiile culturale și asociațiile studențești, iar din 2009, a desfășurat mai multe programe educaționale dedicate tinerilor, precum ‘Master of Business Capgemini’ (un program de traininguri soft skills destinat studenților), Academia de SAP, Ziua Porților Deschise și numeroase internshipuri – toate având ca scop dezvoltarea calificărilor și competențelor studenților și ale proaspeților absolvenți şi pregătirea lor pentru o carieră în domeniul IT.
Despre Capgemini România
Cu aproapre 600 de angajați în Romania (2015), compania Capgemini Services oferă servicii și suport din două locații: București și Iași.
Servicii de Consultanță și Tehnologie
Serviciile de consultanță sunt oferite de către sediul din București și susțin companiile și organizațiile în identificarea, construirea şi implementarea unor programe de transformare, care vor îmbunătăți dezvoltarea companiilor și vor crește competitivitatea lor pe termen lung. Serviciile de tehnologie evaluează, proiectează, dezvoltă și implementează o gamă largă de proiecte tehnologice, care implică integrarea unor sisteme complexe și dezvoltarea de aplicații IT.
Servicii de Outsourcing IT
Serviciile noastre de outsourcing, oferite de centrul din Iași, gestionează, total sau parțial, de mai mulți ani, sistemele IT pentru aplicațiile și infrastructura unui client (sau a unui grup de clienti).
Informații suplimentare
Alăturați-vă nouă pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Capgemini-Iasi-Romania-184716368290706/timeline/
Despre Capgemini
Cu peste 180.000 de angajați în peste 40 de țări, Capgemini este una din cele mai importante companii globale care ofera consultanță, servicii de tehnologie și servicii de outsourcing. Grupul a raportat în 2014 venituri globale de 10.573 miliarde de euro. Împreună cu clienții săi, Capgemini creează și livrează soluții de afaceri, de tehnologie și digitale potrivite nevoilor acestora, permițându-le să atingă cele mai înalte nivele de inovație și competitivitate. O organizație puternic multiculturală, Capgemini și-a dezvoltat o modalitate proprie de lucru, Collaborative Business ExperienceTM și se bazează pe Rightshore®, modelul său de livrare la nivel global.
Aflați mai multe despre noi pe: www.capgemini.com.
Rightshore® este o marcă comercială proprie ce aparține Capgemini.