Ministrul adjunct al afacerilor externe din Rusia, Vasili Nebenzia, a declarat, vineri, că Ucraina și-a reiterat, în cadrul reuniunii de la București a OCEMN, poziția față de conflictul intern cu care se confruntă, dar poziția Moscovei este că organizația nu este locul potrivit pentru a ridica astfel de probleme, întrucât în acest cadru trebuie evitate subiecte cu încărcătură politică.”Am stat la aceeași masă cu colegii turci, au fost reprezentați de un ambasador cu care am discutat puțin înainte de începerea întâlnirii, dar nu am discutat nimic bilateral și nici nu am discutat personal cu colegii ucraineni despre niciuna dintre probleme în tete-a-tete. În timpul întâlnirii a existat un dialog în legătură cu această problemă. Partea ucraineană a folosit ocazia pentru a-și reitera binecunoscuta poziție, pe care o prezintă la toate întâlnirile, în toate organismele internaționale. Noi credem că OCEMN nu este locul potrivit pentru a ridica aceste probleme. Nici măcar nu spun că percepția noastră asupra a ceea ce s-a întâmplat sau se întâmplă în Ucraina este complet diferită față de cea a părții ucrainene. (…) OCEMN, ca organizație economică, trebuie să evite subiecte și dialoguri cu încărcătură politică pentru că asta distrage organizația de la scopul său”, a afirmat oficialul rus.Întrebat dacă nu consideră dificilă cooperarea economică la Marea Neagră în condițiile în care, pe de o parte, există sancțiuni ale Uniunii Europene la adresa Rusiei și, pe de altă parte, sancțiuni ale Rusiei pentru unele țări membre OCEMN, precum Turcia sau Republica Moldova, Nebenzia a punctat că statele acestei organizații trebuie să facă tot posibilul ca să păstreze caracterul economic al OCEMN.”Există un context geopolitic care influențează și chiar afectează zona Mării Negre și cooperarea în cadrul OCEMN — terorismul, lupta împotriva Statului Islamic, criza refugiaților, dar scopul nostru ca organizație este să facem tot ce putem pentru a păstra caracterul economic al OCEMN și a dezvolta cooperarea. Să lăsăm la ușă diferențele de păreri care ar putea să împiedice cooperarea”, a adăugat Nebenzia.La rândul său, ministrul român al Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a arătat că este loc de dialog chiar și în cele mai complicate situații.”Cred că toată lumea e de acord că, până și în cele mai complicate situații, a lăsa loc pentru dialog e un lucru foarte important și de care trebuie ținut seama. Cred că OCEMN este un asemenea loc, în care dialogul poate să își aibă casă”, a spus Comănescu.